Partidul lui Cristian Popescu Piedone cere EXCLUDEREA din magistratură a judecătoarei lui Vlad Pascu: „A dat dovadă de neglijență gravă”

Președintele Partidului Umanist Social Liberal, Cristian Popescu Piedone, cere excluderea din magistratură a judecătoarei Ioana-Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia, care are pe rol dosarul „2 Mai”.

„Partidul Umanist Social Liberal își exprimă îngrijorarea față de modul în care Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii a înțeles să respingă propunerea de suspendare din funcție a judecătoarei Ioana-Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia.

În acest sens, Partidul Umanist Social Liberal solicită suspendarea judecătoarei Ioana-Ancuța Popoviciu și excluderea acesteia din magistratură ca urmare a comportamentului său neprofesionist în sala de judecată, arătând o lipsă totală de cunoaștere a cazului pe care îl judecă.

Înaltul magistrat a dat dovadă de neglijență gravă în acest dosar, în sala de judecată încă de la începutul procesului, atunci când a șocat opinia publică și a stârnit indignare profundă prin întrebarea adresată, dacă Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși în tragedia provocată de Vlad Pascu în stațiunea 2 Mai este prezent”, a transmis PUSL, într-un comunicat de presă.

IJ a cerut suspendarea judecătoarei, dar CSM a stabilit că poate rămâne în funcție

Judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, a decis, miercuri, Consiliul Superior al Magistraturii, care a respins cererea Inspecţiei Judiciare ca neîntemeiată.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către Ioana Ancuţa Popoviciu „nu este de natură a afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurii disciplinare faţă de aceasta”.

 

Ultimele știri

Sindicatele contestă măsurile economice propuse de Guvern. Bolojan, în negocieri tensionate

Premierul Ilie Bolojan și partenerii sociali discută măsurile economice...

Influenta lui Epstein, dezvăluită în dosare. Implicații politice și noi acuzații

Dosarele Epstein dezvăluie cum pedofilul american Jeffrey Epstein manipula...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine