O asistentă parlamentară româncă, care a lucrat zece ani la Bruxelles, descrie abuzurile și umilințele prin care a trăit cât a fost angajata unui europarlamentar. Florina susține că a fost hărțuită sexual de bărbatul cu funcție care a încercat mereu să o controleze.

Florina* a lucrat un deceniu în Parlamentul European și și-a povestit propria experiență pentru RFI, transmite B1TV. În Parlamentul European și-a construit cariera din 2007, venită de pe băncile facultății, fără pile, lucrând cu trei eurodeputați.

Primele două eurodeputate cu care a lucrat au învățat-o mult și au apreciat-o profesional. Al treilea nu a fost cu noroc, își amintește ea.

Florina a căpătat o reputație bună între colegii de la Bruxelles, dar după alegerile din 2019 voia să treacă la următoarea etapă. În vara lui 2019 a primit însă un telefon de la un proaspăt ales, recomandat de o cunoștință, care i-a oferit un post ca asistent. Florina l-a refuzat. Bărbatul a insistat.

Într-un final, a acceptat. După ce au început să lucreze, i-a spus că el nu lucrează cu femei urâte și că o știa că e frumoasă.

Ajuns în Bruxelles, era dependent de ea, pentru că ea avea experiența, conexiunile și vorbea engleza și franceza. Într-un fel, o respecta.

A încercat s-o acapareze, la început. Eurodeputatul i-a oferit o carieră unde vrea ea, lucru pe care Florina l-a refuzat insistent.

I-a spus că vrea să-i cumpere o mașină de lux, pe care ea a refuzat-o. I-a dat un telefon sigilat, insistând să vorbească doar de pe el. A încercat s-o convingă să se mute în același bloc cu el.

După promisiuni, au venit umilințele

Îmi spunea să merg în fața lui și a recunoscut la un moment dat că vrea să se uite la fundul meu. I-am spus că este inacceptabil. Multe remarci fizice, «ar trebui să te îmbraci mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși, ce mironosiță ești».

Vorbea cu organele masculine tot timpul, îl rugam, «când mergi cu mine pe coridor nu-ți bagi alea în toate cele». I-am zis că aici oamenii nu se comportă așa”.

Se temea că alți români îl vor auzi, chiar dacă era deja un secret deschis comportamentul eurodeputatului. Făcea mereu „glume” sexiste, pe care nimeni nu le gusta. Comenta de corpul femeilor și își bătea joc de ele în nenumărate rânduri, conform Florinei. Vorbea cu alți doi deputați români despre cum „i-ar trage-o” unei femei, la masă, în Parlament. I-a implorat să înceteze.

Voia să-i dea de lucru multe alte lucruri care nu țin de fișa postului, până când ea a insistat ca alesul să angajeze pe altcineva pe post de secretară. I-a oferit tot bugetul cabinetului ca să facă ea tot, lucru pe care l-a refuzat. Într-un final, adusese o fată pe care o știa din România, de 20 și ceva de ani.

Picătura care a umplut paharul a fost o călătorie la Strasbourg, una dintre cele două locații ale Parlamentului European de unde eurodeputații lucrează o dată pe lună.

A venit peste mine în cameră să-mi aducă o carte la 11 noaptea. Mă trezesc cu o bătaie la ușă, mă gândeam că e cineva de la hotel, s-o fi întâmplat ceva.

Era el, am deschis ușa, a zis că a venit să-mi dea cartea și-mi zâmbea în toate felurile posibile, moment în care m-am panicat, am smuls cartea din mâna lui și am închis cealaltă ușă a anticamerei cu cheia”, mărturisește Florina.

Ce m-a șocat a fost că româncele din Parlamentul European n-au fost niciodată solidare unele cu altele”, mărturisește Florina, care spune că susținere a primit doar de la străine. Ideea de ierarhie și promisiunea carierei le ținea pe toate în tăcere.

Doar fosta șefă i-a luat apărarea când un alt eurodeputat a hărțuit-o, făcând remarci despre sânii ei, ascunși oricum sub o ținută conservatoare, și încercând s-o atingă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *