Încă patru deputați ALDE intră în PNL. Deputatul Toma Petcu a anunțat că-și va depune cererea de adeziune în partid, la grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor. Toma Petcu a fost președinte al Organizației Județene Giurgiu și susține acum că modul în care face politică ALDE nu-l reprezintă. În afară de Toma Petcu, au mai migrat la PNL și deputații Florică Ică Calotă, Marius Surgent şi Ion Tabugan.

Toma Petcu a făcut tot istoricul ALDE, de la începuturile din 2014, și începutul sfârșitului, care a fost alianța cu PSD-ul.

Toma Petcu a scris pe Facebook că a lucrat din 2014 alături de Călin Popescu Tăriceanu ”pentru construirea unui partid puternic, care să reprezinte o soluţie coerentă politic pentru România”, dar că acum partidul său ”dă semnale contradictorii, învârtindu-se de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga”, iar acest fel de a face politică nu îl reprezintă, arată publicația Stiri pe Surse.

„Întotdeauna mi-am făcut datoria conform propriei conştiinţe, fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă. Rezultatele organizaţiei noastre teritoriale de la Giurgiu au arătat că ne-am implicat şi am muncit foarte bine, astfel încât în toate competiţiile electorale între filialele judeţene ale ALDE am fost pe primul loc, atât în 2016, cât şi în 2019 şi acesta este meritul întregii noastre echipe. Am fost de acord, mi s-a părut firesc în contextul anului 2016, să formăm coaliţia cu PSD. Au apărut apoi derapajele în actul de guvernare şi au fost foarte multe posibilităţi când puteam să ieşim de la guvernare. Nu am făcut acest lucru, iar atunci când a fost hotărâtă în sfârşit această soluţie politică, am demonstrat fragilitatea noastră în faţa PSD-ului prin pierderea unor colegi şi a PSD-ului, care a pierdut guvernarea”, a explicat Toma Petcu, părăsind ALDE înainte de a intra în tabăra liberalilor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *