Pensiile speciale pentru luna ianuarie vor fi plătite la timp și nu există niciun talon tipărit sau retipărit greșit, potrivit președintelui Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu. Acesta a precizat, într-un comunicat, că 4.603 de beneficiari de pensii speciale vor primi pe luna ianuarie sumele de la nivelul lunii decembrie, nefiind actualizate cu rata medie a inflației, citat de Digi 24.
Precizările președintelui CNPP, Daniel Baciu, privind plata pensiilor în luna ianuarie:
Pensiile speciale nu vor crește în ianuarie și vor fi plătite la nivelul lunii decembrie
Ținând cont de zvonurile apărute în spațiul public, cu privire la plata pensiilor aferente lunii ianuarie a.c., facem următoarele precizări:
– Niciun talon de pensie nu a fost tipărit sau retipărit greșit, ba dimpotrivă ne aflăm în graficul normal de plată al pensiilor către beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor prin Compania Națională Poșta Română dar și beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor în cont curent, potrivit convențiilor în vigoare.
– Cu privire la pensiile speciale acordate conform legislației în vigoare, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 226/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, ordonanță care implică neactualizarea cu rata medie a inflației pentru un număr de 4603 beneficiari, taloanele de pensie au fost tipărite la valoarea aferentă lunii decembrie.
– Facem precizarea că, nici pentru aceste categorii de pensii speciale, nu există nicio întârziere cu privire la termenul de plată a lor către beneficiari”, arată un comunicat de presă.
CCR (Curtea Constituţională) a decis, marţi, că este neconstituţională Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de 7.000 de lei.
Conform proiectului de lege, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, ar fi urmat să fie impozitate cu 85% dacă pensia este mai mare de 7.000 de lei și cu 10% pentru pensiile cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al CCR, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, legea fiind declarată neconstituţională în ansamblul său.