Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) se apropie de finalizarea procesului de recalculare a pensiilor, conform noii legi. Însă, în urma recalculărilor, peste un milion de pensionari nu vor beneficia de nicio creștere a venitului lunar.
„Suntem pe finalul acestui proces. Cred că peste 99% din dosarele existente în Casele Naționale de Pensii deja au fost procesate și digitalizate, vorbim de procesul de evaluare. Urmează ca în perioada următoare noi să tipărim deciziile de pensii, vom trimite deciziile către teritoriu, va trebui ca ei să tipărească aceste decizii și undeva în vară începem să emitem aceste decizii de pensionare către beneficiarii noștri pensionari. Suntem în grafic, știm exact ce avem de făcut, nu avem nicio întârziere”, a explicat Daniel Baciu, șeful CNPP, citat de PsNews.
Deși unii pensionari vor primi bani în plus, alții vor rămâne cu același venit ca până acum. „Vreau să lămuresc un lucru foarte clar, și anume că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”, a precizat Baciu.
Pensionarii fără majorări sunt cei cu stagiu redus de cotizare: „Pensionarii care nu vor primi niciun ban în plus din luna septembrie sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Cu toate acestea, ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor beneficia în continuare, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a explicat șeful CNPP.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a detaliat noutățile aduse de noua lege: „Într-adevăr, am preluat același mecanism care are doi parametri: inflația plus 50% din câștigul salarial mediu brut, dar partea semnificativă, importantă pentru români, pe care noi am adus-o, este aceea ca am stipulat în textul legii faptul că această majorare se va face în luna ianuarie a fiecărui an”.
Șeful CNPP a clarificat și procedura de recalculare: „Elaborarea normelor, aprobarea în guvern, soft-ul pentru recalculare, instruirea colegilor din casele teritoriale de pensii, procesul efectiv de recalculare și, începând cu septembrie, pensiile recalculate ale românilor care vor aduce ceva extrem de important pentru fiecare”.
„Noua lege aduce respect pentru muncă. Dacă ai contribuit la bugetul asigurărilor la fel, pentru contribuții egale vei avea o pensie egală. Pentru fiecare an lucrat în plus față de 25 de ani, se vor acorda puncte suplimentare”, a conchis ministrul.
Leave a comment