image 43

Polițiștii de frontieră din Oradea și polițiștii de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au realizat nouă percheziții în județele Vâlcea, Sibiu și Gorj. Perchezițiile au fost efectuate sub coordonarea procurorilor DIICOT și vizau membrii unei rețele de trafic de persoane. Rețeaua avea ca obiectiv racolarea și transportarea ilegală a migranților în vestul Europei, în schimbul unor sume exorbitante de bani.

Investigațiile întreprinse de autorități au arătat că, în cursul anului 2024, o grupare de tip piramidal de români de srilankezi au desfășurat activități ilegale de trafic de migranți.

„Gruparea de criminalitate organizată a acționat atât înainte de aderarea României la spațiul Schengen, cât și ulterior, pe mai multe paliere, respectiv racolarea și transportarea migranților de origine asiatică (în special din Sri Lanka) aflați în România cu viză de muncă și  pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru trecerea în mod fraudulos a frontierei țării spre Vestul Europei”, a arătat comunicatul Poliției de Frontieră.

Grupul infracțional primea pentru fiecare imigrant între 2.000 și 5.000 de euro. Sumele se împărțeau între membrii grupului în funcție de poziția pe care o aveau în ierarhie și de nivelul de implicare.

Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Polițiștii din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate din Vâlcea, Sibiu și Gorj și jandarmii din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române își oferă sprijinul pe parcursul întregii operațiuni.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *