Perioada în care nu se vor aplica amenzi pentru neîndeplinirea obligațiilor legate de sistemul e-Factura a fost extinsă până la data de 31 mai, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Amânarea guvernamentală vine după ce Finanțele au constatat că un număr semnificativ de plătitori de TVA, aproximativ 74.000, nu foloseau încă sistemul e-Factura la momentul anunțului, din cauza dificultăților tehnice și sistemului învechit, greoi și nefuncțional raportat de nenumărate ori până acum de contribuabili. Începând cu data de 1 iunie, companiile care omit să raporteze facturile emise prin sistemul e-Factură în termenul de 5 zile lucrătoare riscă să fie sancționate, transmite B1TV.

Am decis. (Extindem, n.r.) până în 31 mai, ca urmare a faptului că încă sunt 74.000 de plătitori de TVA care nu folosesc e-Factura. Vor primi notificări. Contribuabilii trebuie, însă, să fie atenți – cu data de 1 iulie amenda este de 15% din valoarea facturii”, a spus Marcel Boloș.

Ministrul a subliniat că, începând cu 1 iulie, valoarea amenzii pentru nerespectarea acestei prevederi va fi de 15% din valoarea facturii neînregistrate în sistemul e-Factura. Este important de menționat că, până la 1 iulie, companiile pot continua să emită facturi în maniera utilizată și în anii anteriori, însă acestea trebuie raportate în sistemul e-Factură. După data de 1 iulie, emiterea facturilor va fi posibilă doar prin intermediul acestui sistem.

Amenzile pentru nerespectarea obligației de a introduce în sistem e-Factura sunt stabilite astfel: pentru persoanele juridice mari, între 5.000 și 10.000 lei, pentru entitățile din categoria contribuabililor mijlocii, între 2.500 și 5.000 lei, iar celelalte persoane juridice și persoanele fizice sunt pasibile de amenzi între 1.000 și 2.500 de lei.

Ministrul a mai menționat că vor fi trimise notificări celor care prezintă incongruențe între sumele raportate în decontul de TVA și cele înregistrate în sistemul e-Factură, fie că este vorba despre TVA colectat, fie despre TVA deductibil.

Pentru ca extinderea perioadei fără amenzi să devină efectivă, decizia trebuie adoptată și publicată în Monitorul Oficial. Această măsură este luată pentru a oferi mai mult timp contribuabililor să se conformeze noilor cerințe fără a fi sancționați, având în vedere provocările legate de implementarea sistemului e-Factura.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *