Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, consideră că greierii trebuie „lăsaţi să cânte” iar românii să mănânce hrana pe care o produc şi să nu-şi neglijeze patrimoniul gastronomic.
Prezent vineri la Arad, ministrul a fost întrebat despre îndemnul pe care l-a făcut în luna august ca românii să nu mănânce făină de greieri, el răspunzând acum că îi îndeamnă pe români să mănânce româneşte.
„Eu am spus un lucru foarte clar: lăsaţi greierii să cânte. (…) Noi trebuie să consumăm ceea ce ne produce pământul, ceea ce fac oamenii aceştia folosind hrana pe care o cunoaştem şi avem un patrimoniu gastronomic extrem de important pe care nu trebuie să-l neglijăm. Vă îndemn să faceţi ca mine: să mâncaţi româneşte!”, a transmis Petre Daea.
Ministrul Agriculturii este prezent vineri în Arad, unde a vizitat Târgul Agromalim, cel mai mare târg de agricultură organizat în ţară după Bucureşti, la care participă aproximativ 270 de firme din România, Ungaria, Germania, Franţa, Olanda, Polonia, Cehia şi Bulgaria. Ministrul s-a mai întâlnit cu fermieri şi primari din judeţ. Comisia Europeană a autorizat, în februarie, promovarea greierelui de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în Uniunea Europeană, fiind a treia insectă care a fost probată cu succes pentru consum, după aprobările emise în luna iulie a anului trecut pentru viermele galben uscat şi în luna noiembrie pentru lăcusta călătoare. În cazul greierelui de casă, autorizaţia de consum este valabilă atât sub formă congelată, uscată sau pudră.