luni, martie 9, 2026
10.2 C
București

Petre Daea, în dialog cu un fermier care a cerut declararea stării de calamitate: Autoritățile l-au auzit, terenul spune ce el afirmă

Președintele asociației Pro Agro, Arion Ionel, a declarat la Digi24 că sunt județe în estul țării de unde fermierii nu vor recolta nimic, așa că este necesară declararea stării de calamitate în acele zone, astfel încât ei să nu mai plătească taxele pentru recolta nerealizată. Ministrul Agriculturii Petre Daea a intervenit la rândul său și a precizat că a văzut care este situația în zece județe și că va prezenta o soluție astfel încât fermierii să nu fie penalizați. 

Arion Ionel: Culturile de primăvară sunt afectate, sunt pierderi foarte mari la porumb și floarea soarelui. Pe anumite areale e posibil să nu se recolteze nimic. La culturile de toamnă, grâu, rapiță, orz, au fost culturi foarte mici.

Trebuie declarată starea de calamitate pentru că asta e situația din teren. Va trebui să intervenim pentru fermierii care nu recoltează nimic. Am cerut asta și în 2020, nu s-a întâmplat nimic. După un an, ei întâmpină aceleași probleme. În acele zone nu se recoltează absolut nimic.

Am cerut să se înființeze comisii de constatare a pagubelor, în unele zone s-au înființat, în altele nu. Pagubele trebuie evaluate pentru că fermierii vor trebui să răspundă pentru investițiile făcute, dar nu au realizat recoltele. Ei vor trebui să plătească taxe și impozite, dar nu vor avea de unde, dar, prin declararea stării de calamitate pot fi absolviți de plățile pe care ar trebui să le facă în viitor.

Fermierii cer Guvernului, într-o scrisoare deschisă, să declare stare de calamitate din cauza secetei severe și a arșiței în toate zonele unde mai mult de jumătate din suprafața cultivată este afectată. Ei susțin că sunt județe în care culturile de toamnă sunt afectate până la 80%.

Ultimele știri

Scutul de la Deveselu se reorientează către Iran. Distanța este de 2.000 de kilometri

Scutul antirachetă de la Deveselu, inițial destinat protecției împotriva...

Consumul de ciocolată explodează în România de 8 Martie. Prețurile cresc, dar apetitul rămâne ridicat

Românii nu renunță la ciocolată, chiar dacă prețurile au...

Cine l-a pus pe fiul lui Khamenei la conducerea Iranului: Adunarea Experților, forul care conduce din umbră

Într-un moment tensionat pentru Iran, Adunarea Experților a votat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine