Biblioteca Națională a României va fi închisă publicului începând de luni
Biblioteca Națională a României va fi închisă publicului începând de luni

Biblioteca Națională a României va fi închisă publicului începând de luni, 17 iulie, până pe 4 septembrie, din cauza unei infestări cu ploșnițe.

Recent am depistat pe unele banchete de la parterul clădirii, în aria care deserveşte publicul, anumite insecte parazite (ploşniţe), drept care cu neplăcere vă anunţăm că vom închide Biblioteca Naţională cu două săptămâni mai devreme decât planificaserăm – adică începând de luni, 17 iulie a.c.

În mod normal, în acest an Biblioteca Naţională urma să fie închisă în perioada 31 iulie – 3 septembrie pentru dezinsecţie, igienizare şi reorganizarea spaţiilor destinate publicului. Dar această situaţie neprevăzută ne-a obligat să devansăm acest termen”, au transmis reprezentanții Bibliotecii, pe pagina oficială de Facebook, transmite B1TV.

Aceștia au precizat că angajații își vor continua programul în mod obișnuit, dar publicul va avea acces abia din 4 septembrie: „Aşadar, din 17 iulie a.c. #BiblioNatio va fi închisă pentru public (angajaţii Bibliotecii îşi vor continua programul obişnuit). Să sperăm că ne vom revedea fără alte probleme în ziua de luni 4 septembrie – în sălile de lectură, în spaţiile libere, la expoziţiile şi conferinţele Bibliotecii Naţionale a României!”.

Unii s-au amuzat pe seama situației, așa că reprezentanții Bibliotecii au atras atenția în comentarii: „Din păcate, studiile recente arată că ploșnițele pot afecta spațiile publice ale librăriilor deseori, și, mai grav, pot fi și iubitoare de cărți. (…) Cu ploşniţele nu este de glumit…”.

Biblioteca Națională a României este una dintre cele mai importante biblioteci din România și găzduiește o colecție de peste 10 milioane de volume.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *