Vicepreședintele PNL Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a declarat, joi, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că liberalii și PSD nu au acum proiecte comune pentru alegerile locale din 2024 dar că nu este exclusă susținerea unui candidat al social-democraților precum Gabriela Firea, pentru Primăria Bucureștiului. Ea spune că preferă un candidat propriu, făcând referire și la Ciprian Ciucu, edilul Sectorului 6 și președintele organizației PNL București.
„Nici acest lucru nu este stabilit la acest moment. E greu de exclus ceva în politica de astăzi, mai ales când funcţionezi într-o coaliţie guvernamentală dreapta-stânga, PNL-PSD, însă vă spun că avem suficienţi oameni bine pregătiţi din punct de vedere al administraţiei care să poată câştiga Capitala”, a afirmat Alina Gorghiu, întrebată dacă PNL va merge cu Nicuşor Dan la alegerile locale din Bucureşti, în 2024, sau o va susţine pe Gabriela Firea, care va candida din partea PSD. Aceasta a spus că primarul Sectorului 6 „ştie să facă administraţie”. „Ciprian Ciucu e un primar care a demonstrat că ştie să facă administraţie, s-a ocupat mai puţin de politică, dar din Sectorul 6 a reuşit să facă o emblemă în aceşti 3 ani de administraţie”, a mai afirmat Gorghiu,potrivit Digi 24.
Întrebată dacă este o posibilitate ca liberalii să nu-l mai susţină pe Nicuşor Dan, ca la ultimele alegeri, Gorghiu a precizat:
„De ce nu? Performanţa unui primar este evaluată de organizaţia de Bucureşti. Domnia sa a fost o alegere de conjunctură pe care fostul preşedinte al PNL a făcut-o. S-a mers mai mult atunci pe filozofia să piardă Firea decât să câştige candidatul PNL. S-a optat pentru o soluţie din afara partidului”. Ministrul liberal al Justiţiei precizează că ar prefera „o soluţie liberală, nu o soluţie de import” pentru Bucureşti.
Leave a comment