Ultimele știri

Actualitate

Anchete

vineri, iunie 13, 2025
20.8 C
București

PNL și PSD caută soluții pentru a nu ieși pe locul trei la Primăria Capitalei

PSD și PNL caută soluții pentru a nu ieși pe locul trei la alegerile locale din București.

”Trebuie discutat ce facem în campanie, nu putem ieși pe locul trei”, ar fi spus reprezentanții coaliției, potrivit surselor Antena 3 CNN.

La ora 13:00 a început ședința în care liderii PNL-PSD discută ce strategie vor aborda, pe baza ultimelor sondaje.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, medicul Cătălin Cîrstoiu nu a recuperat la capitolul notorietate așa cu și-ar fi dorit și cum ar fi sperat coaliția.

Imaginea candidatului comun la Primăria Capitalei este afectată și de scandalul incompatibilității în care Cătălin Cîrstoiu s-ar fi aflat anul trecut.

Și în cadrul politicienilor părerile sunt împărțite. Și asta deoarece, în timp ce mulți susțin că o astfel de mișcare ar fi una necesară, astfel încât coaliția să nu piardă funcția de primar al Capitalei, alții susțin că nu s-a pus problema retragerii candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu.

Între timp, Cătălin Cîrstoiu, neagă o eventuală retragere din cursa electorală pentru Primăria Capitalei.

”A spus corect Marcel Ciolacu, până la depunerea candidaturii și dl. Piedone e momentan, că nu e depusă candidatura. Nici nu s-a deschis perioada în care se pot depune candidaturi. De dimineață am avut o ședință de campanie, urmată de o întâlnire cu specialiști pe Transporturi… Nu am discutat despre așa ceva. Eu am venit aseară de la Timișoara, nu am auzit asemenea zvonuri. De dimineață au fost colegi din conducerile PSD și PNL, am discutat de campanie”, spune prim vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu despre o eventuală retragere din cursa pentru Primăria Capitalei a lui Cătălin Cîrstoiu.

La rândul său, Cîrstoiu neagă o eventuală retragere a sa din cursa electorală.

”Dacă stăm să o luăm așa, orice lucru care apare într-un moment are caracter temporar. Din punctul meu de vedere m-am înscris într-o luptă pentru o idee. Din răspunsul meu e evident că da”, afirmă Cîrstoiu, întrebat dacă exclude o eventuală retragere.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Cartel Alfa revine în stradă după trei ani de tăcere. Primul miting cu care se confruntă Nicușor Dan, „mediatorul”

Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" organizează joi, începând cu...

Paradoxul fiscal românesc: Câștigurile din păcănele, impozitate de 14 ori mai puțin decât salariile

O analiză economică recent publicată dezvăluie o anomalie îngrijorătoare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine