La aproape două luni de la invadarea de către Rusia, orașe întregi din Ucraina au fost distruse. Forţele ruse au provocat deja o catastrofă umanitară în estul țării, transformând în ruine oraşul Mariupol. Partea de nord a fost eliberată, însă sud-estul și zona Mării Azov sunt în continuare sub ocupația soldaților ruși, spune Serhii Hakman, politolog din Ucraina, într-un interviu pentru Gândul.
Bombardamentele ruse continuă în cea de-a șaptea săptămână de la invazia Ucrainei. Batalionul Azov care luptă, în prezent, în Mariupol a acuzat că soldații ruși au folosit aici arme chimice.
„Ar fi vorba despre o substanţă otrăvitoare necunoscută, însă este foarte greu de făcut niște cercetări deoarece persoanele care o pot soluționa sunt doar cei care se află acolo, nu pot să vină specialiști din alte zone ale Ucrainei. Este o substanță care produce slăbiciune, atacă respirația și ridică tensiunea. Cât privește folosirea armelor nucleare, asta nu se poate întâmpla cu o singură apăsare pe buton. În spate se află un șir de persoane și sperăm că vor fi câțiva cu „mintea rece” care nu vor recurge la așa ceva ”, spune politologul de la Cernăuți, pentru Gândul.
Bucea ar putea fi Nürnberg
Mii de civili din Ucraina au fost uciși de atacurile cu bombe și rachete ale rușilor, iar milioane de oameni au trecut granița în țările vecine pentru a scăpa de război. Masacrul de la Bucea a devenit simbolul abuzurilor comise de invadatorii ruși, însă astfel de atrocități s-au întâmplat în mult mai multe orașe din Ucraina care au fost sub ocupația rușilor, spune politologul de la Cernăuți.
Vorbim de atrocități pe care le făceau hitleriștii sau serviciul de Interne în perioada lui Stalin, așa-numitul serviciu NKVD. Foarte multe voci din Ucraina au spus că Bucea ar puta fi Nürnberg, locul care a devenit un simbol al suferințelor și aici ar putea fi condamnat Putin pentru crime de război”, explică Serhii Hakman.