marți, octombrie 6, 2026
18 C
București

Precizări pentru pensionarii care au lucrat în condiții deosebite sau speciale. Budăi: “E un mod de calcul care a fost discutat”

Deputatul PSD Marius Budăi a atacat PNL pe problema legii pensiilor. Fostul ministru al Muncii a declarat la Antena 3 CNN că legea 127, “care era o lege foarte bună, a fost blocată de dreapta românească, PNL și USR, doar pentru că era o lege a PSD-ului”. De asemenea, el a acuzat că liberalii au trecut pensiile militare în PNRR ca pensii speciale “doar pentru a aduna voturi”. “Dacă vorbim de cei care au lucrat în condiții deosebite și în condiții speciale, legea actuală nu le-a luat niciun drept câștigat”, a subliniat el.

“Nu Guvernul actual a blocat aplicarea Legii 127 (a pensiilor – n.r). Sau nu tot guvernul, că o parte erau la guvernare cu USR când au scris PNRR. Noi uităm foarte repede și poate asta e un atribut să putem merge mai departe.

Dar legea 127, care era o lege foarte bună, a fost blocată de dreapta românească, PNL și USR, doar pentru că era o lege a PSD-ului. S-au scris în PNRR numai lucruri rele pentru cetățeni – de la acel procent de 9,4, de la faptul că s-a scris neprofesionist, o expresie juridică inexistentă în România și anume pensii speciale pe care să o poată folosi oricine în comunicare publică, dar nu în documente oficiale, pentru că vorbim de militari pe care i-au băgat tot cei care au scris.

Nu Guvernul actual a blocat Legea 127. Nu Guvernul actual a scris PNRR.

Nu trebuie să uităm că opt din 10 cetățeni români au primit majorări, mulți dintre ei majorări consistente, pentru că s-a realizat, în sfârșit, în România așezarea pe contributivitate, indiferent de domeniu de activitate. Dacă vorbim de cei care au lucrat în condiții deosebite și în condiții speciale, legea actuală nu le-a luat niciun drept câștigat. Se acordă în continuare reducerea vârstei standard de pensionare, se acordă în continuare stagiul suplimentar, se acordă în continuare punctaj suplimentar. Este un mod de calcul care a fost discutat. Revin iarăși la PNRR. Noi am scris și această lege gândindu-ne la oameni, dar cu anumite constrângeri din PNRR.

Aceste lucruri trebuie spuse, să se știe adevărul dacă vorbim de nevăzători, dacă vorbim de militari. Repet, nu noi i-am băgat în PNRR ca pensii speciale. Acea lege băgată în Parlament de colegii de la PNL doar pentru a aduna voturi pentru că le aduc aminte – ei au trecut pensiile militare în PNRR ca pensii speciale. Ei au fost la guvernare și puteau să rezolve când au fost singuri cu USR cu problema. Nu acum, în campania electorală, ca să pun clar punctul pe i.

Dacă vorbim de noua lege a pensiilor, nu știu cum colegii liberali au ajuns de la o lege profund liberală la o lege care trebuie amendată ș.a.m.d.”, a declarat Marius Budăi.

Ultimele știri

UE mai alocă 130 de milioane de euro pentru antidrone. România poate accesa fonduri pentru proiecte de securitate

UE mai pune la dispoziție 130 de milioane de euro pentru tehnologii antidrone, cu posibile oportunități de finanțare pentru proiecte din România.

Demolare controlată la blocul din Rahova. Premieră în România pentru o astfel de intervenție

A început demolarea controlată a etajelor 5-8 ale blocului din Rahova, afectat de explozia din octombrie. Este o premieră în România.

Siegfried Mureșan, despre Grindeanu și PSD. „Ei își doresc acces la cât mai multe resurse și cât mai puțină răspundere”

Siegfried Mureșan acuză PSD că vrea guvernarea doar formal, fiind interesat de resurse, nu de răspundere politică.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine