marți, septembrie 22, 2026
19.8 C
București

Prefectul de Neamț l-a demis pe Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean

Prefectul Vasile-Adrian Niţă a anunţat, joi, că a semnat ordinul privind încetarea mandatului lui Ionel Arsene de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, acesta fiind ales din partea PSD.

“Urmare a faptului că au fost îndeplinite toate condiţiile procedurale prealabile prevăzute de OUG.57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că secretarul general al judeţului Neamţ a înaintat astăzi instituţiei noastre referatul constatator nr. 7927 din 16.03.2023, alături de toate înscrisurile din care rezultă motivul legal al propunerii, a fost emis Ordinul prefectului nr.96 din 16.03.2023 privind încetarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ al domnului Ionel Arsene”, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niţă, citat de Agerpres. Ionel Arsene a fost condamnat definitiv, vinerea trecută, de Curtea de Apel Braşov, la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. Poliţiştii nu l-au găsit, până acum, pe Arsene, fapt pentru care a fost emis mandat internaţional de arestare. În ceea ce priveşte preşedinţia CJ Neamţ, aceasta urmează să fie asigurată interimar, în urma votului consilierilor, de unul dintre cei doi vicepreşedinţi, respectiv Ion Asaftei (ALDE) sau Dragoş Chitic (PMP).

Ultimele știri

Reacția lui Călin Georgescu la eliberare: „Șahul greșeală așteaptă și se joacă până cade regele”

Călin Georgescu a scăpat de arest preventiv și a fost plasat sub control judiciar. Susținătorii săi au plâns de bucurie în fața Tribunalului.

Șoșoacă îi oferă asistență juridică lui Georgescu. Atac dur la DIICOT: „Hai sictir cu jocurile voastre securistoide!”

Diana Șoșoacă îi oferă asistență juridică lui Călin Georgescu și acuză DIICOT de abuzuri și interese proprii.

Motivul pentru care USR Sibiu vrea să-l excludă pe primarul din Cisnădie: de ce trădează mandatul primit de la alegători

USR Sibiu vrea să-l excludă din partid pe primarul din Cisnădie, după ce acesta l-a numit administrator public pe fostul primar liberal.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine