Un preot din Târgu Jiu a ținut slujba de duminică la el acasă, după ce s-a certat cu Mitropolia Olteniei, care a dorit să îl înlocuiască de două ori.
Enoriașii își susțin preotul, încuind biserica și ținând slujba în curtea casei parohiale. Preotul a adresat un mesaj enoriașilor, mulțumindu-le pentru susținere și precizând că slujba a avut loc la „vila aceea mare de spune Mitropolia că mi-am făcut vilă mare.”
„Bine ați venit la noi, după ce v-am primit cu toată dragostea la bisericuța noastră, v-am adus și acasă, de data aceasta la vila aceea mare de spune Mitropolia că mi-am făcut vilă mare”, a spus preotul, potrivit B1TV.
Mitropolia a încercat să aducă alți doi preoți, dar enoriașii au respins această idee, spunând că îl vor pe preotul care le slujește de zece ani. În urmă cu câteva zile a fost nevoie de intervenția Poliției, după ce oamenii nu l-au lăsat pe noul preot să intre în biserică. Duminică, zona a fost patrulată de echipaje de poliție în contextul tensiunilor create de această situație.
„Să ne lase nouă biserica, că vedem noi pe cine acceptăm, de 10 ani ne slujește părintele și acum ni-l înlătură ei, ne-am obișnuit cu dânsul, am văzut că are har, mai bine stăm și păzim biserica” a spus un credincios.