joi, decembrie 18, 2025
4 C
București

Preotul Visarion Alexa a recunoscut acuzațiile de agresiune sexuală în fața Arhiepiscopiei Bucureștilor

Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din București, „a refuzat să dea detalii amănunțite, susținând că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, într-un comunicat.

În fața Comisiei de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, preotul a recunoscut că a agresat sexual o femeie, faptă pentru care a fost reţinut pentru 24 de ore sâmbăta trecută, a anunțat Vasile Bănescu.

În același comunicat, sunt anunțate și măsurile luate de Arhiepiscopie, până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească: suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția de a oficia orice serviciu religios) retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ) obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

”Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar”, mai scrie în comunicat.

Preotul Visarion Alexa, aflat sub control judiciar după ce a fost acuzat de agresiune sexuală, se confruntă cu alte acuzații similare, lansate pe rețelele de socializare, iar mărturisirile femeilor sunt verificate de Poliție.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ce vrăji mai face Viorica Dăncilă. S-a făcut antreprenor

După retragerea din prim-planul politicii și un parcurs marcat...

Cât câștigă un parlamentar în România și ce înseamnă tăierea cu 10% a sumei forfetare primită de aleși

Fiecare parlamentar va pierde aproximativ 3.500 de lei din...

Dominic Fritz acuză PSD și PNL pentru criza din Justiție: „Să-și asume măcar în ultimul ceas”

Președintele Uniunea Salvați România, Dominic Fritz, susține că dezastrul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine