miercuri, septembrie 17, 2025
16.9 C
București

Președintele CCR spune că e exclusă reluarea turului 2

Este “exclusă” o erată a deciziei prin care Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale, iar să susții o astfel de posibilitate constituie “o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor”, a explicat președintele CCR Marian Enache, într-un interviu acordat pentru site-ul Juridice.ro. Despre amenințările lui Călin Georgescu la adresa judecătorilor, Enache a întrebat retoric: “Dar ce, suntem pe vremurile lui Ivan cel Groaznic?”.

Marian Enache a vorbit și despre amenințările la adresa judecătorilor. În urmă cu câteva zile, Călin Georgescu le-a transmis judecătorilor CCR să decidă reluarea turului 2 pentru a nu fi judecați pentru trădare.

“Dar ce, suntem pe vremurile lui Ivan cel Groaznic? Statele din lumea civilizată a Europei și SUA ar trebui să conștientizeze existența unor asemenea ieșiri, tocmai pentru a fi repudiate, și să apere valorile democratice și justiția constituțională. Voturile oamenilor din orice țară nu pot fi însușite prin manipulări care încalcă legea, promisiuni înșelătoare și amenințări stupefiante de răzbunare față de instituțiile statului și față de toți cei care nu îi dau dreptate și nu se „aliniază” dorințelor cuiva. Asemenea manifestări, de „virilitate electorală”, profund antidemocratice și periculoase, mâine vor fi îndreptate împotriva oricărui cetățean care va avea curajul să i se opună și să nu devină „obligatoriu” un adept al său. Toți vor fi pedepsiți pentru nesupunere și deviaționism de la pretențiile unui candidat?! Aici nu este vorba despre persoane, așa cum s-ar înțelege la prima vedere, ci despre opoziția tranșantă dintre ideologia democratică și tendințele de tip totalitarist, care lansează ultimatumuri”, a comentat Enache.

De asemenea, despre amenințările cu moartea, cu arestări și ani grei de pușcărie la adresa judecătorilor CCR, președintele Curții a spus că “virulența acestor acuzații a fost un fapt neobișnuit”.

“Virulența acestor acuzații a fost un fapt neobișnuit. Sunt sigur că instituțiile publice competente monitorizează aceste atacuri care depășesc sfera normală a unor critici privind hotărârile Curții.

Am resimțit această presiune, însă suntem obișnuiți cu astfel de tensiuni, pe care le-am trăit și cu prilejul pronunțării altor decizii. Chiar dacă judecătorii, prin natura activității lor, au o anduranță mai mare, totuși, nu este admisibil să se treacă de o anumită intensitate a acestor acțiuni. Vă asigur că judecătorii Curții Constituționale își exercită competențele în parametrii stabiliți de Constituție și de lege”, a declarat Enache.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Prima înfățișare în instanță a lui Tyler Robinson, acuzat de uciderea activistului Charlie Kirk

Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani acuzat de...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine