KLaus iohannis
KLaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea bugetului de stat pe 2022, după ce Curtea Constituțională a respins contestația făcută de USR.

Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022 au fost adoptate pe 23 decembrie de Parlament.

Bugetul pe anul 2022 a fost construit pe o țintă de deficit bugetar cash estimată la 5,8% din PIB și deficit ESA estimat la 6,2% din PIB. Plafonul propus pentru datoria guvernamentală, conform metodologiei UE, este de 49,8% din produsul intern brut. Acest plafon este obligatoriu pentru anul 2022.

Guvernul a preconizat o creștere economică de 4,6% și o inflaţie medie de 6,5%.

Bugetul prevede resurse financiare pentru majorarea pensiilor, a salariului minim și a alocațiilor.

„Avem în față un buget echilibrat, responsabil și realist, capabil să consolideze economia pe termen mediu și lung valorificând resursele financiare ale UE.”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la dezbaterea din Parlament.

 

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *