Președintele României a cerut cetățenilor să-și protejeze bătrânii împotriva coronavirusului. Klaus Iohannis a făcut un nou apel luni pentru respectarea recomandărilor autorităților sanitare în vederea limitării infecțiilor cu COVID-19. Cele mai vulnerabile sunt persoanele de peste 65 de ani, a subliniat șeful statului.
„Din păcate, astăzi avem aproape 2.000 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus în România. E foarte mult și trebuie împreună să ne străduim mai mult, mai bine. E nevoie să respectăm mai bine și mai mult indicațiile autorităților. Nu vă întâlniți cu alte persoane, dar dacă e obligatoriu să vă întâlniți, evitați contactul fizic, stați la distanță unii de alții. Cei mai vulnerabili sunt persoanele peste 65 de ani. Autoritățile și-au făcut treaba. Există norme în vigoare, depinde de noi să le respectăm” a transmis Președintele României, într-o declarație, luni.
Președintele României a cerut oamenilor să lase numai persoane vârstnice la cumpărături în intervalul stabilit de ordonanța militară, 11-13.
„S-a stabilit ca în intervalul 11-13 cei peste 65 de ani să poată ieși pentru aprovizionare, haideți să îi lăsăm pe ei.
Noi avem tot restul zilei la dispoziție să facem aprovizionarea. Am discutat cu premierul și ceilalți miniștri despre materiale de protecție. E o problemă reală în toată lumea. Am început să identificăm producători români. Primele rezultate nu au întârziat să apară. Deja există producători care s-au reprofilat și vor produce măști, halate de protecție, alții ventilatoare pentru secțiile de urgență”, a mai spus Klaus Iohannis.
Discursul președintelui Klaus Iohannis de luni 30 martie, în timpul sării de urgență cauzate de evoluția coronavirusului.
”Din păcate, astăzi, în România, avem aproape 2.000 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
Dragi români, este mult. Este deja foarte mult și trebuie împreună să ne străduim mai mult, mai bine ca să îngrădim răspândirea virusului.
Este nevoie să respectăm mai bine și mai mult indicațiile autorităților.
Nu uitați, nu vă întâlniți cu alte persoane, iar dacă este obligatoriu să vă întâlniți, evitați orice contact fizic! Nu vă dați mâna! Nu vă îmbrățișați! Stați la distanță unii de alții!
Trebuie să reușim împreună să îngrădim răspândirea acestui virus. Trebuie să reușim împreună mai ales pentru categoriile cele mai vulnerabile. Iar cei mai vulnerabili sunt, după ne spun medicii și experții, persoanele peste 65 de ani.
Autoritățile și-au făcut treaba. Există norme în vigoare. Acum depinde de noi, de noi toți să le respectăm!
În acest fel vă rog pe toți să-i protejăm pe cei din categoriile vulnerabile! Haideți să-i protejăm pe cei peste 65 de ani! Haideți să îi protejăm pe pensionarii noștri!
S-a stabilit un interval, între 11:00 și 13:00 în fiecare zi. Cei peste 65 de ani pot ieși din casă să-și facă aprovizionarea. Haideți să lăsăm acest interval doar lor!
Comercianții au primit indicații de la autorități să servească în acest interval persoanele care în alt interval nu pot ieși din casă.
Așadar, dragi români, lăsați între 11:00 și 13:00 pensionarii să-și facă aprovizionarea! Noi avem tot restul zilei la dispoziție ca să o facem.
Am avut, adineauri s-a încheiat, o ședință cu premierul Orban, cu mai mulți miniștri, și am discutat despre materiale de protecție, despre măști, halate, și așa mai departe.
În lume se găsesc tot mai greu. Este o problemă reală. Și în acest fel am început deja, cu câteva săptămâni în urmă, să identificăm producători românești, producători români care vin și oferă astfel de materiale.
Și primele rezultate n-au întârziat să apară. Am aflat astăzi, în ședință, că deja există producători de-ai noștri care s-au reprofilat, care vor produce măști, alții vor produce halate de protecție pentru medici. Alții deja încep să lucreze la materiale mai complicate, de exemplu la ventilatoare, care sunt absolut necesare pentru secțiile de urgență.
Iată, în acest fel, ne ocupă și acest segment și cu această ocazie mă adresez antreprenorilor noștri: fiți proactivi! Veniți cu idei, veniți cu idei către guvernanți, fiindcă suntem interesați să promovăm produse românești în această perioadă cu precădere! Este o oportunitate foarte bună pentru mediul românesc. Avem nevoie de aceste materiale, avem această oportunitate.
Iar, în final, repet pentru toți: haideți să respectăm normele stabilite de autorități, pentru a îngrădi răspândirea acestui virus!”.