Prețurile la terenuri au explodat în pandemie, mai ales în jurul Bucureștiului
Prețurile la terenuri au explodat în pandemie, mai ales în jurul Bucureștiului

Prețurile la terenuri au explodat în pandemie, mai ales în zonele din jurul Bucureștiului. Tendința pe piața imobiliară este în acest moment construcția de case pe pământ, în jurul localităților mari, pentru a beneficia de toate condițiile în cazul desfășurării majorității activităților la domiciliu.

Prețurile la terenuri aproape s-au dublat în jurul Bucureștiului, spun specialiștii în imobiliare

„Preţurile au crescut substanţial, în 2021, faţă de anii anteriori. Dacă dezvoltatorii tranzacţionau în 2019-2020 un teren pretabil pentru un bloc la 400-600 Euro/mp, în zonele mediene ale Bucureştiului, anul acesta, preţul pentru acelaşi lot de teren aproape s-a dublat.

În ultima vreme, mulţi dezvoltatori imobiliari – atât din zona de rezidenţial cât şi de retail – au început să caute loturi de teren pentru noi proiecte. Focusul este pe zona centrală, unde unele tranzacţii au ajuns şi la 4.000 – 5.000 Euro (în Piaţa Victoriei) sau 5.000 – 6.000 Euro (în Aviatorilor) pentru un metru pătrat de teren”, a declarat analistul Cristian Necola, de al InvestPoint, citat de B1TV.

În stabilirea prețurilor terenurilor din Bucureşti se ia în calcul zona oraşului, respectiv potenţialul de dezvoltare al fiecărei parcele, plus alte criterii precum accesul, deschiderea la stradă, tipul străzii din care se face accesul – cu trafic intens sau redus, utilităţile şi dezvoltările complementare din proximitate sunt toate caracteristici. Toate cele menționate influenţează tariful de tranzacționare al unui teren.

Prețurile la terenuri au explodat în pandemie. Din analiza preţurilor terenurilor, în cele mai solicitate zone de dezvoltare pe piaţa rezidenţială, au rezultat valori între 400 şi 800 euro, la periferie, în zone precum Otopeni și Păcii, respectiv 3.500 – 4.500 euro pentru mp de teren în centrul Capitalei, în zone cu mare tranzit, precum Piaţa Victoriei şi Aviatorilor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *