Previziunile lui Florin Barbu: 2025 va fi „un an agricol foarte bun”. Ce se întâmplă la trei ani

Seceta nu va mai fi problema României la anul, prevede ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a identificat cicluri de câte trei ani de ploaie-secetă. Barbu a subliniat că Guvernul a aprobat recent Strategia schimbărilor climatice, care include măsuri concrete pentru combaterea deșertificării.

„A fost aprobată Strategia schimbărilor climatice în România, în care intră și deșertificarea,” a declarat ministrul. El a oferit exemplul concret al județului Dolj, unde implementarea sistemelor de irigații a transformat zone afectate de deșertificare în terenuri agricole productive: „Se produc cereale, și vorbim aici de porumb, cu o producție de 14 tone la hectar.”

Barbu a evidențiat importanța irigațiilor și a perdelelor forestiere în combaterea acestui fenomen. „Avem un program foarte ambițios atât prin programul național strategic al Ministerului Agriculturii pentru înființarea de perdele forestiere, cât și Ministerul Mediului prin PNRR,” a explicat el, conform B1TV.

Referindu-se la ciclicitatea climatică, ministrul a declarat: „E un ciclu în România – 3 ani de secetă și 3 ani de ploi și culturi foarte bune.” Pe baza acestui model, el a prezis că „2025 ar trebui să fie un an agricol foarte bun.”

În încheierea intervenției sale, Barbu a încercat să calmeze temerile legate de schimbările climatice drastice, afirmând: „Nu trebuie să ne speriem. Eu sunt sigur, din datele pe care le am, că din septembrie temperaturile se vor răci și vor fi și precipitații.”

Ultimele știri

Nazare anunță eliminarea unei taxe controversate și exclude noi majorări de impozite în 2027: Condiția pusă de ministrul Finanțelor

Alexandru Nazare anunță eliminarea IMCA din 2027 și spune că taxele nu vor crește, dacă statul reduce cheltuielile.

Alexandru Nazare renunță la impozitul minim pe cifra de afaceri. Ministrul exclude majorări de taxe în 2027, dar pune o condiție

Alexandru Nazare anunță eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri din 2027 și exclude noi taxe, dar avertizează asupra cheltuielilor bugetare.

Scandal în Parlament pentru șefia Curții de Conturi. PNL și USR acuză din nou o alianță secretă PSD–AUR

PNL și USR acuză PSD și AUR de alianță politică după numirea lui Sorin Lazăr la conducerea interimară a Curții de Conturi.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine