Europarlamentarii PNL cer Comisiei Europene bani pentru fermierii români afectați de secetă

Europarlamentarii PNL au solicitat Comisiei Europene deblocarea rezervei agricole de criză din cadrul Politicii Agricole Comune pentru a ameliora pagubele provocate de secetă, transmit liberalii.

Daniel Buda și Dan Motreanu au trimis o scrisoare Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și Comisarului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, în care solicită deblocarea rezervei agricole de criză, având în vedere pagubele produse culturilor agricole de lunile toride, secetoase.

„Am solicitat bani europeni din Politica Agricolă Comună și din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru a ajuta fermierii, dar și comunitățile românești afectate de secetă”, a transmis Daniel Buda, europarlamentar PNL.

Acesta afirmă că seceta pedologică intensă combinată cu cele mai severe valuri de căldură din UE au îngenuncheat agricultura românească.

Dan Motreanu și Daniel Buda continuă prin acest demers eforturile care au ca obiectiv atragerea în agricultura românească a cât mai multe fonduri europene, pe toate capitolele – de la investiții în utilaje agricole moderne, la susținerea fermelor agricole și până la despăgubirea agricultorilor români care au suferit pierderi.

Ultimele știri

Nazare anunță eliminarea unei taxe controversate și exclude noi majorări de impozite în 2027: Condiția pusă de ministrul Finanțelor

Alexandru Nazare anunță eliminarea IMCA din 2027 și spune că taxele nu vor crește, dacă statul reduce cheltuielile.

Sorina Matei conduce oficial TVR, de acum. Răzvan Dincă preia frâiele Radio România

Sorina Matei devine oficial șefa TVR, iar Răzvan Dincă preia conducerea Radio România, după votul Parlamentului.

Peiu îl acuză pe Nicușor Dan că a mințit în privința AUR: ”A compromis total demnitatea funcției de președinte”

Petrișor Peiu îl acuză pe Nicușor Dan că a mințit despre impactul AUR asupra ratingului de țară al României.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine