Vlad Oprea este suspectat că a pretins şi primit de la reprezentanţii firmei SC Nordis Best Construct 238.000 de euro mită pentru ca Primăria Sinaia să elibereze documentaţia necesară construirii unei unităţi de cazare în staţiunea de pe Valea Prahovei, relatează sursa citată.
Banii ar fi fost primiţi în două tranşe, pentru ca, în schimbul sumei, Primăria Sinaia să avizeze Planul Urbanistic Zonal necesar edificării construcţiei şi să elibereze autorizaţiile prevăzute prin lege.
De asemenea, potrivit sursei citate, o parte din bani a fost încasată prin societatea comercială Privacons, controlată de Vlad Oprea Gheorghe, iar procurorii suspectează că banii au fost utilizaţi pentru cumpărarea de către acesta a unei staţii de beton din Turcia.
Jurnaliștii Recorder au dezvăluit anul trecut că primarul din Sinaia, Vlad Oprea, deține, prin interpuși, proprietăți pe care nu le-ar putea justifica, inclusiv un castel în Franța. Edilul și-ar fi construit o vilă imensă în inima stațiunii.
„Grupuri de interese formate din demnitari ai statului român și interpuși pe numele cărora se adună banii. Protecție politică de la vârful celor mai importante instituții. Averi prea mari ca să mai încapă între granițele țării, ascunse în proprietăți imobiliare din Vestul Europei.
În urmă cu un an, am pornit pe urmele unei astfel de povești, după ce un ziar regional din Franța a scris despre un grup de investitori români care a cumpărat un castel din Hexagon pentru a-l transforma în hotel de lux. Deși vorbeau de un grup de români, francezii menționau un singur nume – Benjamin Gont – după toate aparențele, o persoană aflată în rolul de paravan”, au scris jurnaliștii Recorder.