În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul „Fostul viceprimar al sectorului 2 a pierdut procesul cu actualul primar”, aparut in publicatia on-line lumeapolitica.ro, in data de 23 februarie 2022, tinând cont de prevederile legale în vigoare, solicit publicarea următorului Drept la replică.
Radu Mihaiu s-a bucurat prea devreme
Vă aduc la cunoştinţă, că materialul de presă la adresa căruia solicit publicarea dreptului la replică, cât şi informaţiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendenţioase, nedocumentate şi de natură a induce în eroare cititorii, precum şi faptul că soluţia prezentată de Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu nu este defintivă, aceasta urmând a fi atacată cu recurs.
Dosarul aflat pe rolul instantei de judecata are la baza mai multe postări ale domnului Radu Mihaiu care a demarat o campania de denigrare împotriva subsemnatului imediat după ce a aflat că sunt un real adversar politic şi pentru acest fapt a căutat înlăturarea subsemnatului din competiţie prin utilizarea unor mijloace nedontologice chiar la nivel politic.
La acea dată dețineam funcția de consilier local al Sectorului 2 București; eram ales, printr-o Hotărâre valabilă a Consiliului Local Sector 2 București din anul 2016, Viceprimar al Sectorului 2 București și candidatul cu cele mai multe șanse la funcția de Primar al Sectorului 2 București, conform tuturor sondajelor de opinie.
Prin afirmațiile, conexiunile și imaginile folosite de Radu Mihaiu în cadrul postărilor făcute pe pagina oficială s-a urmarit lezarea dreptului la onoare, demnitate, reputație, prin inocularea în percepția publică a unei imagini negative a subsemnatului, nefavorabile în ceea ce privește “profilul și persoana” mea, fapt pe care îl repetă şi în prezent.
Contextul lansării acestor postări era dat de negocierile din cadrul Alianței în condițiile în care subsemnatul eram favorit pentru candidatura la funcția de Primar al Sectorului 2 București, iar Radu Mihaiu era aspirant la această candidatură, aspect recunoscut în mod clar de către acesta în acea perioadă.
Primarul s-a documentat sumar
Folosirea acestor afirmații în cadrul postărilor existente pe pagina oficială a lui Radu Mihaiu, nu le transformă în informații care prezintă vreo relevanță pentru informarea corectă a opiniei publice, ci sunt de natură să determine în mod abuziv si inadmisibil o modificare a comportamentului social cu privire la persoana subsemnatului.
Un aspect important pe care Radu Mihaiu nu–l precizează în postarea dumnealui este că în faţa instanţei de judecată la interogatoriu acesta a afirmat vizibil spăşit că afirmațiile sale sunt „informații din presă presupunând că sunt adevărate” şi a recunoscut că nu a depus diligenţe să verifice dacă informațiile preluate din presă sunt adevărate.
Pentru o bună informare a cititorilor dumneavoastră, precizez că toate contractele încheiate la nivelul Primăriei Sectorului 2 București sunt publicate pe site-ul Primăriei Sector 2 București, unitatea administrativ teritorială Sector 2 București, Primăria Sector 2 București fiind entități diferite față de unitatea administrativ teritorială Municipiul București, Primaria Municipiului București, Primarul Municipiului București, iar atribuţiile Viceprimarului sunt foarte bine delimitate în legislaţia în vigoare, iar Primarul este ordonatorul principal de credite, singurul abilitat să semneze contracte conform legii administraţiei locale.
Conduita domnului Radu Mihaiu şi la data postării cât şi în prezent, nu dovedeşte în niciun caz buna credinţă dimpotrivă vădita rea credinţă a acestuia care prin postarile făcute nu urmăreşte decât în mod repetat defăimarea subsemnatului.
Dan Cristian Popescu cere dovezi pentru acuzații
Totodată, mentionez, că demersul în instanţă, precum şi prezentul drept la replică il fac tocmai pentru a se pune capăt limbajului agresiv, defăimător din sfera discursului politic, în contextul în care libertatea de exprimare nu este absolută fapt prevăzut atât de art. 10 din Convenţia Europeană cât şi de Constituţia României.
Este cunoscut că discursul politic presupune ca intenţia de comunicare să aibe la bază fapte reale sau argumente plauzibile şi NU să se limiteze la un limbaj de invectivă, noţiune ce este apeciată ca fiind o tendinţă a lansa împotriva adeversarului politic nu argumente bazate pe fapte şi documente, ci se limitează la expresii jignitoare, licenţioase, care diferă cu mult discusului politic intelectual.
Apreciez că spaţiul virtual nu poate fi transformat într-un tribunal ad-hoc şi acceptat din păcate atât de instanţa de judecată, cât şi de mass-media în această formulă, unde oricine poate afirma existenţa unor fapte cu conotaţii penale, fără să prezinte o bază factuală solidă, şi nu poate fi un spaţiu dedicat insultelor împotriva persoanelor fizice fără o sancţiune a unui astfel de comportament, reprezintă o situaţie inacceptabilă.
Prin urmare apreciaz că nimeni nu are dreptul să îmi lezeze reputația câștigată în mod efectiv prin meritele mele.
Apreciz, că în prezent atenţia trebuie îndreptată către problemele cu care ne confruntăm, deoarece asistăm cum la nivelul majorităţii sectoarelor gunoaiele au sufocat străzile şi parcurile, asistăm la lipsa totală de transparenţă în cheltuirea banilor publici şi lista poate continua, politica userită aducând prejudicii nu numai subsemnatului ci şi tuturor românilor.
Având în vedere cele expuse, precum şi faptul că ati preluat o postare fără a mi se solicita punctul de vedere, va rog, sa faceti dovada acuzatiilor care mi se aduc, să solicitaţi Primarului Sectorului 2 să prezente „presupusele” dovezi, contract/convenţie cu EUROMEDIA semnate de subsemnatul în detrimentul cetăţenilor şi a autorităţii publice în calitatea mea de Viceprimar al Sectorului 2 în perioada 2016 – 2020 sau vreo dovadă concretă că am legături personale sau contractuale cu Sebastian Ghită.