Primele declarații ale lui Cristian Popescu Piedone, eliberat din închisoare. „Voi fi repus în funcție, îmi voi duce sectorul până la capăt”

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din închisoare și a susținut primele declarații la ieșirea din penitenciar. Fostul primar ale sectorului 5 a fost achitat în dosarul „Colectiv” dar spune că nu va cerea daune pentru perioada petrecută după gratii.

Până la Înalta Curte, nu am avut parte decât de acele culoare de care vorbiți toată ziua la dumnevoastră pe posturi, de acele comenzi, de acei scheleți din dulap ai anumitor procurori și judecători. Funcționează, dar, iată, astăzi, Justiția, prin Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu o spun așa, în mulțumiri, există o speranță în România pentru dreptate. V-am spus-o la început, v-o spun și acum, în 30 de ani de administrație, să îmi zică mie orice politician din România, din lume, că e fată mare. Nu, nu există! Fiecare cu păcatele lui”, a declarat Cristian Piedone, potrivit B1TV.

Piedone a relatat că i-a cerut grațierea președintelui Iohannis, fără rezultat.

Eu am vrut de la început să răspund pentru păcatele mele. Din păcate, am răspuns pentru altcineva. Puterea exemplului, pentru cine? Dat de cine? De cei 3.600 de primari ai României, cu primul primar al țării astăzi Președinte? Care a semnat la fel ca și mine și nu a răspuns, și nu răspunde? Pe 1 ianuarie al acestui an i-am cerut grațierea lui, nu mie! Nu e problemă!”, a adăugat el.

Să nu mă întrebați, veți cere despăgubiri morale? Veți, nu știu… Nu, nu voi cere, și așa statul e cum e, dator, mai vin și eu să cer ce? Voi câștiga, nu am nevoie. Voi fi repus în funcție, îmi voi duce sectorul până la capăt, mă voi gândi ce am de făcut în viitorul meu, dar a mă bate cu trecutul îmi ard prezentul. Nu am nici vârsta, nici timpul necesar”, a mai spus Piedone.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Bolojan, acuzat de fake news. Sindicatele pregătesc proteste de amploare

Trei mari federații sindicale din sistemul educațional românesc au...

Noua linie NATO-Rusia. Occidentul va finaliza în zece zile garanțiile de securitate pentru Ucraina, de tip “Articolul 5”

Aliații occidentali au stabilit un calendar precis pentru formalizarea...

NFT-uri „Cloud Chasers” lansate la BIAS 2025. Aviația intră în era digitală prin suveniruri unice

Bucharest International Air Show lansează împreună cu ICI București...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine