imagini presupusi criminali cadavru italian carbonizat magurele 767094

Carmen și Valentin sunt principalii suspecți în cazul italianului găsit carbonizat la Măgurele, lângă București. Cei doi au împreună doi copii și, de-a lungul timpului, femeia a cerut de mai multe ori ordine de protecție împotriva soțului ei, pe care îl acuza de violență conjugală, scrie Gândul.

Detalii-bombă ies la iveală în cazul italianului găsit carbonizat la Măgurele, lângă București. Surse apropiate anchetei au povestit, în exclusivitate pentru GÂNDUL, cum s-au derulat ultimele clipe din viața lui Mauro Donato Gadda. Imediat după crimă, măcelarii l-au tăiat în două, cu sânge rece.

Anchetatorii au reușit să pună cap la cap mai multe piese de puzzle din crima care a șocat zilele acestea România. Conform datelor preliminare, Mauro Donato Gadda ar fi avut o relație cu o femeie din București, Carmen. Aceasta, însă, era căsătorită și avea și doi copii. Aflând de relația cu italianul, soțul ei, Valentin, i-a cerut să încheie aventura.

Carmen a încercat să rupă relația cu Mauro, dar acesta era extrem de insistent și nu voia să renunțe chiar așa ușor la ea.

L-au tăiat în două, pentru că era prea greu de transportat

Într-o seară, italianul a fost sunat de Carmen care i-a dat întâlnire în casa din Aleea Livezilor, din București, acolo unde ei s-au văzut de mai multe ori. Mauro nu avea de unde să știe că începe numărătoarea inversă a orelor din viața lui. Ajuns în acea locație, el nu a avut parte de o seară romantică, ci a fost omorât.

După ce l-au ucis, cei doi soți și-au dat seama că nu îl pot duce la mașină, pentru a-l transporta cât mai departe de locul crimei. Acela a fost momentul în care au decis să îl taie în două, în jurul brâului.

Ulterior, l-au urcat în portbagajul mașinii cu care venise și l-au dus pe un câmp din localitatea Măgurele, unde i-au dat foc.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar cum principalii suspecți ai acestei crime cară mai multe bagaje în care se afla trupul cetățeanului italian. Bărbatul și femeia au coborât în fața blocului în jurul orei 1.45 dimineața, pe 7 mai, potrivit Antena 3.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *