Primele IMAGINI de pe camerele video cu accidentul din 2 Mai. Avocat: Copiii mergeau în afara părții carosabile

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, de la locul accidentului din 2 Mai, arată momentul în care automobilul condus de Vlad Pascu, șoferul de 19 ani drogat, a intrat în grupul de tineri care „mergeau în afara părții carosabile”. Imaginile au fost publicate de avocatul victimelor accidentului mortal, Adrian Cuculis.

„Copiii mergeau pe marginea drumului, având în vedere că acolo se afla cvasi trotuarul, iar din imagini se observă CLAR că aceștia mergeau în afara părții carosabile, trecuți astfel în afara liniei de marcaj”, a precizat avocatul pe site-ul îndrumari-juridice.eu, pe care a publicat imaginile.

„La 0,5 secunde de la acest moment sunt lovite și victimele din primul grup și se poate observa aruncarea peste mașina și telefoanele mobile aprinse ce cad pe asfalt”, spune Adrian Cuculis.

Vlad Pascu se droga de la vârsta de 13 ani

Gândul a dezvăluit în exclusivitate că părinții lui Vlad Pascu știau că fiul lor se droghează încă de când avea 13 ani. De altfel, pe numele său ar exista două dosare la DIICOT. Procurorii DIICOT i-au deschis de fiecare dată dosar penal, dar în final cauzele au fost clasate.

 

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine