Ultimele știri

Actualitate

Anchete

Ultimele știri

Actualitate

Anchete

marți, iunie 3, 2025
30.2 C
București

Profesorii se pregătesc de grevă generală. Un profesor cu experiență câștigă cât un șofer la ministerul Educației

O grevă generală în învățământ este pregătită de sindicaliștii din educație, care au început consultarea cu privire la această formă extremă de protest. Sindicaliștii consideră că salariile din educație au rămas cu mult în urmă față de celelalte ramuri bugetare și au ajuns „de mizerie”.

Profesorii vor majorarea salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și creșterea anuală a investițiilor în Educație.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a dat detalii într-o emisiune B1TV despre revendicările profesorilor și personalului auxiliar.

Noi declanșăm referendumul prin care colegii noștri se pot pronunța vizavi de declanșarea acestei forme extreme de protest, care e prevăzută și în legislația specifică mișcării sindicale. E o formă extremă de protest la care suntem obligați să producem atâta vreme cât răspunsurile așteptate din partea Guvernului au întârziat să apară, deși angajamente au fost numeroase.

Nu mai putem continua mergând pe această politică a amânării unor decizii care sunt vitale pentru angajații din Educație.

Salarizarea mai mult decât deficitară, salarii mizerabile pentru colegi care au studii superioare de lungă durată, salarii de mizerie pentru colegii care reprezintă personalul nedidactic – 1.900 de lei pe lună, în condițiile în care prețurile la utilități au crescut dramatic și rata inflației e cea pe care o știm cu toții, salariile scăzute ale personalului didactic auxiliar, nemulțumirile existente în rândurile directorilor unităților de învățământ preuniversitar, a contabililor, a secretarilor ne determină să recurgem la această formă de protest”, a declarat Marius Nistor.

Profesorii urmează să se pronunțe, până pe 10 mai, dacă sunt de acord cu declanșarea grevei generale.

În momentul în care se întrunesc condițiile legii, greva va fi declanșată pe 22. Până atunci, mai avem marșul de protest din 10 mai și cele două zile de pichetare din 25 și 26 aprilie”, a continuat liderul de sindicat.

Acesta a precizat apoi că grevă generală înseamnă că profesorii nu vor mai intra la ore, „iar răspunderea e în totalitate a reprezentanților Guvernului României”.

Salariile profesorilor

Nistor a mai susținut să salariile din Educație trebuie să fie „la media salariului la nivelul economiei naționale, deci de la 6.800 de lei brut”. În loc de asta, acum un cadru didactic cu 40 de ani vechime, de exemplu, are un salariu de 4.300 – 4.400 de lei net și va avea „o pensie specială prin micimea ei”.

Potrivit grilei Ministerului Educației, un șofer din minister a ajuns, luna trecută, la un venit cât al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I, aflat la maximul carierei sale.

Cât despre investițiile care se fac în Educație, Marius Nistor a susținut că încă nu avem nici măcar internet în toate unitățile de învățământ.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Trump se declară dispus să medieze negocierile ruso-ucrainene, dar impune o condiție clară

Președintele american Donald Trump și-a exprimat disponibilitatea de a...

S.O.S intră la apă. Patru deputați din partidul Dianei Șoșoacă au trecut la PSD

Patru deputați aleși pe listele partidului S.O.S, condus de...

Ce răspunde președintele Nicușor Dan, întrebat când va desemna premierul pentru viitorul guvern

Președintele Nicușor Dan a anuțat că marți va avea...

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine

Etichete Uzuale

spot_img