Sindicaliștii din sănătate amenință cu proteste de stradă și apoi grevă dacă salariile nu le vor crește, din nou, actualizate cu rata inflației. Asistentele și personalul auxiliar vor o majorare de minim 15%.

Salariile personalului medical s-au mărit substanțial în perioada crizei COVID, astfel că în acest timp acest sector nu mai poate fi considerat cu venituri mici ale angajaților, cum se întâmplă, în continuare, în sistemul de educație.

Sindicatul Sanitas mai solicită Guvernului Ciucă să înceapă în regim de urgență negocierile cu partenerii sociali pentru proiectul noii Legi a salarizării transmite B1TV.

SANITAS atrage atenția, într-un comunicat, asupra faptului că ne aflăm într-un moment în care Legea nr. 153/2017 a salarizării unitare trebuia să fie aplicată pe deplin, adică drepturile prevăzute de aceasta să fie acordate fără nicio discriminare. Numai că acest lucru nu se întâmplă și nici nu există perspective să se întâmple prea curând, deși guvernanții tot fac promisiuni de mai bine de un an.

În plus, mai sunt doar două luni până când Guvernul PSD – PNL – UDMR ar trebui să vină cu o nouă Lege a salarizării, așa cum prevede PNRR, dar proiectul nu a fost până acum negociat cu partenerii sociali nici măcar la nivel de principii.

Sindicaliștii mai susțin că, dată fiind „experiența nefastă a apariției actualei legi, cu toate greșelile, inechitățile și discriminările acesteia datorate aroganței unei echipe guvernamentale care a considerat că nu sunt necesare consultările cu partenerii sociali”, ei se văd nevoiți să acționeze pentru a preîntâmpina noi discriminări și inechități.

Proteste graduale

Prin urmare, SANITAS anunță că vor fi declanșate gradual toate formele de protest în toate unităţile sanitare şi de asistenţă socială, inclusiv deschiderea conflictului colectiv de muncă, dacă Guvernul Ciucă nu manifestă deschidere pentru rezolvarea revendicărilor lor.

Revendicările Federației SANITAS:

1. Creșterea veniturilor tuturor salariaților din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ cu un procent de minim 15%, pentru acoperirea inflaţiei.

2. Declanșarea, de urgență, a negocierilor între Guvernul României și partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Join the Conversation

3 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *