Sindicatele din sănătate amenință cu proteste de stradă
Sindicatele din sănătate amenință cu proteste de stradă

Sindicatele din sănătate amenință cu proteste de stradă. Asistentele și personalul medical susțin că au fost uitați de autorități după doi ani de pandemiei, iar salariile lor nu vor crește acum la fel ca și în cazul celorlalți bugetari.

Viorel Hușanu, președintele Sanitas, a avertizat și că sistemul sanitar riscă să intre în colaps dacă nu vor fi asigurați bani de la bugetul de stat pentru achiziția de medicamente și materiale sanitare.

În afară de lucrătorii din sănătate, profesorii sunt și ei nemulțumiți și amenință chiar cu greva generală.

S-a anunțat că toți bugetarii vor primi aceste creșteri salariale, dar din forma pe care am văzut-o noi, așteptăm publicarea în Monitorul Oficial, se pare că nici măcar 2 – 3 % de salariați din Sănătate nu vor primi aceste majorări. E vorba doar de personalul TESA, care ar beneficia de o pătrime creștere salarială. În rest, infirmierele, brancardierii, asistenți medicali, medicii nu vor primi nimic. În acest context, noi vom menține calendarul de proteste și pe 15 iunie vom ieși în stradă”, a declarat liderul Sanitas, într-o emisiune B1TV.

Hușanu a precizat că vor protesta în Piața Victoriei aproximativ 10.000 de oameni, cam 10% din efectivul Sanitas.

E o anomalie, în sensul în care Legea salarizării trebuia aplicată în totalitate anul acesta. Medicii și asistenții au luat măriri în 2018 și de atunci n-a mai fost absolut nici mărire, infirmierii și brancardierii au avut o pătrime la 1 ianuarie 2022, o pătrime din diferența cât ar trebui să aibă la maximum media salarizării, iar personalul TESA se așteaptă acum la o pătrime, dar e foarte, foarte puțin.

Legea salarizării era sustenabilă la acel moment și trebuia ca toată creșterea salarială să fie la maxim în acest an. Gândiți-vă că au fost doi ani de pandemie în care noi am stat cuminți, în spitale și cămine și am îngrijit pacienți, așteptând ca politicienii să rezolve această problemă.

Or acum constatăm că suntem singurii bugetari uitați. În timp ce alți bugetari își primesc și acele vouchere de vacanță de la bugetul de stat, noi, anul acesta, dacă nu avem realizat în spital contractul cu Casa de asigurări, suntem în pericol de a nu lua nici acele vouchere de vacanță”, a mai explicat președintele Sanitas.

„Sistemul de sănătate ar putea intra în colaps”

Viorel Hușanu a mai susținut că acum nu mai există problema deficitului de personal, pentru că în pandemie s-au putut face angajări fără concurs. Numai că acum problema e subfinanțarea.

„Cheltuielile cu salariile sunt la aproape 90% din contractul cu Casa, iar cu 10% nu poți face activitate medicală, nu poți lua materiale sanitare sau medicamente” a mai spus el.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.