marți, septembrie 16, 2025
20.9 C
București

Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu despre angajații care preferă demisia în locul vaccinului obligatoriu. Cum se situează România

Proporția angajaților care vor demisiona dacă va fi impusă vaccinarea pentru păstrarea locului de muncă este dublă în România față de alte țări din lume. Cel puțin asta relevă un sondaj realizat de Ipsos pentru Forumul Economic Mondial, în 33 de țări, printre care și România.

În medie, 78% dintre angajați sunt de acord că ei și colegii lor ar trebui să fie vaccinați cu schema completă. 74% au spus că sunt de acord ca ei și ceilalți să fie testați regulat, iar 81% s-au pronunța pentru purtarea măștii.

Aceasta reprezintă media raportată la toate țările unde s-a realizat sondajul, dar procentele variază de la țară la țară. În statele din Asia de Sud, Asia de Est, America Latină și în Arabia Saudită, procentul celor care susțin astfel de reguli e mai mare decât în Europa Centrală și de Est, în nordul Europei și în Statele Unite.

Dacă angajaților li s-ar impune să se vaccineze sau să se testeze gratuit pentru a-și păstra slujba, 68% ar alege vaccinarea și 12% testarea. 9% au răspuns că ar încerca să ocolească aceste reguli și, în același timp, să-și păstreze locurile de muncă. În schimb, 5% au spus că ar demisiona.

Numărul celor care spun că ar încerca să fenteze sistemul e de două ori mai mare decât media de 9% în țări precum Rusia, Turcia și Olanda. Proporția angajaților care vor demisiona – în România, Ungaria și SUA, de două ori mai mulți decât media de 5% spun că ar demisiona dacă li s-ar impune să se vaccineze sau să se testeze, se precizează în studiul citat de B1TV.

Cât de confortabil se simt angajații cu lipsa oricăror măsuri de prevenție

38% dintre angajați nu ar avea probleme să meargă la serviciu în absența oricăror măsuri de prevenție.

Dacă angajaților le-ar fi permis să muncească fără să poarte mască, să se testeze regulat sau fără să se vaccineze, în medie 31% s-ar simți inconfortabil, dar ar merge oricum la muncă, 25% ar prefera telemunca, iar 6% ar demisiona.

În Rusia, Polonia, Danemarca, Ungaria, Suedia, Elveția, Statele Unite s-a înregistrat o majoritate a celor confortabili cu mersul la muncă în lipsa oricăror măsuri de prevenție. În China, în schimb, procentul acestora e de doar 12%.

În cadrul studiului, derulat în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie, au fost intervievați 14.401 de angajați din 33 de țări.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Președintele polonez Karol Nawrocki solicită NATO să se pregătească de război după atacul cu drone rusești

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a cerut întărirea capacităților de...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine