miercuri, octombrie 7, 2026
25.5 C
București

Protest la grefierilor la Instanța Supremă. Lista completă a revendicărilor

Grefierii din întreaga țară vor protesta luni în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) începând cu ora 12:00, manifestându-se împotriva neplății integrale a salariilor și lipsei resurselor materiale necesare pentru funcționarea normală a instanțelor de judecată.

Organizația sindicală SNGJ Dicasterial reproșează Curții Supreme că a refuzat dialogul. Grefierii speră că prin protestul lor vor fi primiți la discuții, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor, preluat de B1TV.

Principalele solicitări ale organizației sindicale SNGJ Dicasterial, reprezentanții grefierilor, includ:

-Plata integrală a salariilor înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor.

-Achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative emise în anul 2023, aferente lunii noiembrie 2023.

-Prevederea și asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a sumelor necesare pentru achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative emise în anul 2023, precum și achitarea drepturilor salariale restante aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv.

-Asigurarea resurselor materiale necesare funcționării în condiții normale a instanțelor judecătorești.

-Emiterea unui îndrumar către ordonatorii secundari de credite (curțile de apel) pentru uniformizarea, la nivel național, a salariilor de bază/indemnizațiilor brute lunare prin respectarea prevederilor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794/2016.

Ultimele știri

Victor Ponta susține că românii ar fi uitat de Călin Georgescu dacă „trăiau bine”. Declarațiile făcute de fostul premier

Victor Ponta spune că românii l-ar fi uitat pe Călin Georgescu dacă ar fi trăit mai bine sub actuala guvernare.

Luca Niculescu își caută miniștri. Premierul desemnat ar vrea un guvern cu PSD și tehnocrați

Luca Niculescu caută miniștri pentru un guvern cu PSD și tehnocrați, în timp ce social-democrații pun condiții dure pentru susținere.

Reacție violentă la televiziunea de stat rusă: Propagandistul lui Putin îl jignește pe cancelarul german și amenință cu un atac nuclear

Propagandistul lui Putin amenință Germania cu un atac radioactiv și îl insultă pe cancelarul Friedrich Merz la televiziunea de stat rusă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine