joi, septembrie 18, 2025
12.9 C
București

Protest masiv al taximetriștilor în fața Guvernului. Sunt „sub asediul” Uber și Bolt

Peste 500 de taximetriști protestează miercuri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, în Piața Constituției și Piața Victoriei din București, solicitând o serie de modificări legislative privind transportul în regim de taxi și transportul alternativ.

Președintele Asociației Pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI), Radu Viorel, a declarat că taximetriștii vor rămâne în stradă pe termen nelimitat dacă nu vor fi efectuate modificările legislative cerute, transmite PsNews.

Principalul punct de discuție în cadrul protestului este necesitatea modificării Legii 38 privind transportul de persoane în regim de taxi și închiriere. Taximetriștii solicită creșterea vechimii autoturismelor utilizate ca taxi de la 10 la 15 ani, pentru a permite operatorilor de transport să-și poată achiziționa noi vehicule după criza economică. În plus, se cere reglementarea transportului alternativ și limitarea concurenței neloiale din partea operatorilor de transport care nu sunt supuși acelorași reguli stricte ca și taximetriștii.

Radu Viorel subliniază că taximetriștii sunt „sub asediu” din partea serviciilor de transport alternativ, care beneficiază de condiții mai relaxate și mai libere decât cele ale taximetriei tradiționale. El critică legiferarea de către Guvern a acestor servicii paralele, fără a ține cont de legea privind transportul de persoane, și acuză lipsa de reglementare și control în acest domeniu.

De asemenea, taximetriștii solicită respectarea unor reglementări referitoare la fiscalizarea curselor și comisioanelor, limitarea emiterii copiilor conforme pentru autovehiculele operatorilor cu contract de comodat sau închiriere, eliminarea tarifului dinamic și interzicerea colantării sau aplicării reclamelor pe autoturisme la platformele digitale.

Protestul este organizat de Asociația Șoferilor de Taxi București-Ilfov, iar reprezentanții acesteia cer autorităților să ia în considerare revendicările lor și să facă modificările legislative necesare în vederea protejării industriei de taximetrie.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine