Compania aeriană TAROM s-a confruntat luni cu o situație de criză majoră, în urma anulării mai multor zboruri cauzate de protestul piloților. Acțiunea a generat haos pe mai multe aeroporturi și pierderi semnificative pentru companie, estimate la aproximativ 2,5 milioane de euro într-o singură zi.

Sindicatul Piloților de Linie din România (SPLR) a explicat motivele protestului într-un comunicat de presă: „Astăzi, piloții au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condițiilor actuale de muncă și a managementului deficitar din companie. Această acțiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranța pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp.”

Printre problemele semnalate de piloți se numără:

-Nerespectarea legislației privind alimentația personalului navigant

-Uniforme vechi și incomplete care nu respectă standardele de protecție a muncii

– Salarii neindexate din 2008

-Condiții de muncă precare

SPLR a subliniat: „Deficiențele în mentenanță și în alte servicii esențiale afectează punctualitatea, confortul, cât și predictibilitatea programului de zbor.”

Ca urmare a acestor probleme, TAROM a fost nevoită să anuleze luni 10 curse interne și externe. Compania a explicat: „În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat ‘inapt de zbor’.”

Sindicatul piloților a menționat că au încercat să negocieze cu Ministerul Transporturilor, însă fără rezultate concrete. „În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări și amenințări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente,” au declarat reprezentanții SPLR.

TAROM se află acum într-o situație dificilă, confruntându-se cu pierderi financiare semnificative și nemulțumirea personalului. Sindicatul a făcut un apel urgent către conducerea TAROM și autoritățile competente să ia măsuri imediate pentru remedierea problemelor semnalate, subliniind importanța asigurării unor condiții de muncă corespunzătoare și a respectării legislației privind siguranța.

Acestea sunt cursele care au fost anulate luni, potrivit B1TV: ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni, ROT167/8 Otopeni -Beirut- Otopeni, ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni, ROT701/2 Otopeni – Iaşi-Otopeni, ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni, ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni, ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni, ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni, ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni şi ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *