marți, iunie 2, 2026
17.3 C
București

PSD cere eliminarea excepțiilor la cumulul pensie-salariu. Cine va fi afectat

Petre Florin Manole, ministrul Muncii, a declarat, marți, că PSD a decis să nu susțină existenţa excepțiilor de la interdicția cumulului pensie-salariu.

“Decizia politică a PSD este de a nu susține nicio excepție la proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu, în afara celor prevăzute în decizia Curții Constituționale Nr. 1414/2009. Aceasta se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituție.

Vrem să facem un proiect aplicabil, nepopulist, care să aibă rezultate concrete”, a postat ministrul Muncii, Florin Manole, pe Facebook.

Guvernul Bolojan a publicat proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul, pentru angajații la stat. Interdicția se aplică doar pentru pensiile de serviciu și pensiile militare. Proiectul a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii.

Florin Manole a afirmat, sâmbătă, că proiectul inițial privind interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat prevedea că această măsură se aplica inclusiv pentru medici și pentru profesori.

Ulterior, proiectul a fost modificat astfel încât măsura să-i vizeze doar pe cei care nu au pensii pe bază de contributivitate. Totuși și aici există excepții, aplicate președinților și vicepreședinților ANRE, ASF și parlamentarilor.

“Nu se aplică medicilor și profesorilor. Proiectul inițial era așa. Între timp, proiectul este mult mai just și mai corect și nu se aplică celor care au pensii contributive. În rezumat, nu avem o normă care să penalizeze pe cei cu pensii contributive. Avem un articol care susține că pentru pensiile necontributive se poate păstra 15% din această parte”, precizat Florin Manole la Antena 3 CNN.

Cât privește neaplicarea acestei prevederi pentru președinții și vicepreședinții din ANRE, ASF și pentru parlamentari, Florin Manole a precizat că aceste categorii sunt exceptate pentru că “sunt funcții alese de cetățeni”:

“Funcțiile despre care ați vorbit sunt funcții alese și ele exprimă voința cetățenilor care au votat într-o funcție sau alta”, a spus Florin Manole.

Ultimele știri

Kremlinul acuză lipsa de reacție a României. Putin cere cooperare privind drona prăbușită.

Kremlinul susține că nu a primit nicio reacție din...

Petrișor Peiu critică importul de muncitori asiatici. Capitolul la care România stă cel mai prost

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra procentului...

Magistrații cer protecție salarială în noua lege. Avertismentul forumului judecătorilor

Asociația Forumul Judecătorilor din România a adresat o scrisoare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine