PSD mai adaugă un medic pe lista candidaților la alegerile parlamentare. Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, va deschide lista PSD pentru Senat în județul Mureș, a anunțat președintele partidului, Marcel Ciolacu.
„Vi-l prezint pe Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu Mureș, un specialist în dublă calitate – rector și medic primar ATI. Sper ca în viitorul Parlament să dați culoare legislației atât din domeniul medical, cât și din domeniul educației”, a spus Marcel Ciolacu într-o conferință de presă.
„Am văzut o dorință de schimbare prin voci noi, prin oameni noi. Politicile în sănătate, politicile în educație trebuie să fie deasupra politicilor de partid. Viziunea mea o leg de Parlament și de partidul la care am aderat. Mă simt confortabil avâd libertatea de găndire și de exprimare. Cred că expertiza pe care o aduc poate să aducă un suflu nou pentru social-democrația din România”, a declarat Leonard Azamfirei.
Alți doi medici vor candida din partea PSD la alegerile parlamentare.
Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, se află pe locul doi la Senat pe lista PSD București, au anunțat Gabriela Firea și Marcel Ciolacu, duminică, într-o conferință de presă.
Lista candidaților PSD București este deschisă de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.
„Domnul profesor cred că întrunește toate criteriile pentru a fi parlamentar. Ordinea pe liste este o decizie politică. (…) În ceea ce privește candidatura domnului profesor Cercel, decizia a fost deja luată și discutată”, a spus Marcel Ciolacu, la conferința la care a luat parte și Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei.
Lista PSD la Camera Deputaților va fi deschisă de medicul Alexandru Rafila