Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, este acuzat că își face ilegal campanie electorală în școlile din sector, unde și-ar trimite „colaboratori” să-i promoveze imaginea. Acuzele vin de la PSD-istul Cristian Vasilcoiu.
„Încă primarul sectorului 2 trimite diverse colaboratoare prin școlile din sector, care le spun copiilor ba că prin “mărinimia” sa, fix în campanie electorală, le va face locuri de joacă la școală și ei trebuie doar să le aleagă numele, în funcție de un animal, completând chestionare, ba că trimite Poliția Locală să le facă educație preventivă!
Alo, autoritățile competente, asta se cheamă campanie electorală mascată în școală, fapt interzis prin lege!”, a scris Vasilcoiu pe contul său de facebook, arată PsNews.
Cristian Vasilcoiu, fost jurnalist trecut la PSD, este secretar de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar Radu Mihaiu este primar USR.