Raed Arafat a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA de la Gândul. Raed Arafat – secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și șeful Departamentului pentru Situații de Urgențe (DSU) – a venit la 16 ani în țara noastră, pentru a studia medicina, astfel că a vorbit despre învățarea limbii noastre și viața de student în România comunistă, dar și despre filiera prin care Securitatea strângea informații despre studenții străini.
La vârsta de 16 ani (în 1981) a emigrat în România, pentru a studia medicina. Când a ajuns la aeroport, taximetristul i-a cerut 50 de dolari, o suma exorbitantă pentru acea perioadă.
„Era foarte greu să îți formezi o imagine per ansamblu despre România. Noi am fost duși la căminele de la Agronomie, după care am plecat la Pitești. Acolo, în prima lună era ok, după care au început problemele: tăiatul curentului, tăiatul apei, noaptea. Asta, într–adevăr, a arătat că ceva nu e ok în România, adică oamenii sunt puși sub o presiune fantastică.
Era vizibil că oamenii nu vorbesc… cu cât am învățat limba română, cu atât vedeam teama de a vorbi. Știam că, dacă vorbesc cu noi, erau mereu sub supravegherea Securității. Când m-am mutat la Cluj, am preferat să stau la garsonieră, să am o cameră, undeva, la o familie, eu și încă un coleg. Și ne-au ținut până la sesiune, apoi a venit Miliția și ne-a scos de acolo și ne-a dus la cămin. (…) Era clar că în România, deși am văzut că e o țară foarte frumoasă, am fost și la Poiana Brașov și în diferite zone care mi-au plăcut, ceva nu e ok.
După care, am fost noi supuși unor reguli bizare. De exemplu, nu aveai voie să părăsești țara fără adeverință de la facultate. Exact ca la români, care nu puteau să părăsească țara decât cu aprobare și nu aveau pașaport. (…) Deci, trebuia cu pile să capeți adeverintă, dacă voiai să te duci în afara vacanței. De exemplu, de la Cluj mergeam în Ungaria să cumpăr conserve, mâncare, și să le aduc înapoi. Astea toate erau anomalii, care se reflectau inclusiv în viața noastră”, a precizat Raed Arafat.
Raed Arafat, despre un posibil dosar de supraveghere informativă la CNSAS
Întrebat dacă știe că ar avea un dosar de supraveghere informativă la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), acesta a răspuns ferm.
„Nu, nici nu m-a interesat, nici nu am verificat, nici nu mă intereseză, dar eu cred că toți studenții străinii aveau (dosar-n.r.). Eu nu cred că nu era student străin care nu era suravegheat”, a afirmat șeful DSU.
A învățat limba română cu ușurință: ”În trei luni am început să vorbesc”
Raed Arafat a precizat că nu își amintește primul cuvânt învățat în limba română, în afară de formulele uzuale de salut, dar recunoaște că a învățat-o foarte repede.
„Pentru mine nu era greu să învăț limba română, că știam franceza și engleza, iar limba română a venit – pentru mine – ca o limbă care era foarte apropiată limbii franceze și cam în trei luni am început să vorbesc (românește-n.r.). Deci, nu mi-a luat mult să încep să vorbesc și să am o discuție măcar de bază cu profesoara care ne preda”, a notat secretarul de stat din MAI.