miercuri, septembrie 23, 2026
12.6 C
București

Raportul MCV este discutat cu experții Comisiei Europene. Se cere desființarea SIIJ

Raportul MCV este discutat marți de ministrul interimar Cătălin Predoiu cu experții Comisiei Europene. Recomandările din raport cuprind inclusiv desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, despre care Comisia Europeană susține că este „instrument de presiune politică”.

Comisia Europeană a criticat România cu privire la sistemul de justiție, în mai multe puncte, iar ministrul Cătălin Predoiu consideră că prima zonă care trebuie reformată este cea a parchetelor.

„E prima vizită după cel mai grav raport al MCV. Sunt foarte multe lucruri de făcut de către toate instituţiile cu atribuţii în domeniul justiţiei. E foarte greu să faci o ierarhie, dar avem mult de lucru şi pe zona de construcţie instituţională, de aceea am abordat, în primul rând, stabilizarea Ministerului Public prin procedura de numire a procurorilor de rang înalt, dar şi pe zona de legislaţie, unde e foarte mult de refăcut” declara ministrul justiției, potrivit publicației Știri pe Surse.

Comisia Europeană a criticat, în raportul MCV publicat la finele anului trecut, înfiinţarea şi activitatea SIIJ, despre care a spus că este „instrument de presiune politică”, dar și legile justiţiei, modificarea codurilor penale.

În raport au fost incluse 12 recomandări pentru România.

Trei asociaţii de magistraţi au condamnat anumite observaţii şi critici din raportul MCV, despre care susţineau că dovedesc lipsa de imparţialitate a raportorilor, care au inclus „neadevăruri flagrante” în document. Asociaţiile spuneau că raportul nu conţine şi încălcările drepturilor românilor.

Ultimele știri

Nicușor Dan exclude o coaliție PSD-AUR. Vede varianta tehnocrată sau rotativa la guvernare

Nicușor Dan spune că PSD și AUR nu au majoritate pentru un guvern comun. Președintele vede alte variante: tehnocrat sau rotativă.

Salvador Caragea demisionează de la conducerea Uzinei Sadu. Ce invocă pensionarul MAI susținut de Radu Miruță

Fostul șef al Poliției Gorj, numit controversat la conducerea Uzinei Sadu, demisionează după șase luni, invocând probleme de sănătate.

PSD rămâne fidel lui Grindeanu. Partidul îl repropune premier dacă Mureșan pică în Parlament

PSD se pregătește să îl propună din nou pe Sorin Grindeanu premier, dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine