Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, joi, că măsurile economice propuse de PSD în negocierile pentru formarea unui nou guvern „țin de egalitarism” care „țin de comunism”. Acesta spune că trebuie „să avem grijă de nevoiași, dar să sprijinim mediul de afaceri”.

„Impactul bugetar al tuturor măsurilor pe care PSD le-a propus este undeva la 26 de miliarde de lei. Astăzi nu există acești bani.În schimb, am anunțat o creștere de pensie inițială de 7%, care era indexarea din 1 ianuarie. Putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10-11%, dar nu știu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie. Cert este că se va putea discuta despre asta”, spune Rareș Bogdan, potrivit Digi 24.

„Interesantă este și propunerea cu Ministerul Familiei. (…) Am cerut un minister special pentru Diaspora, pentru că avem 6 milioane de români în afara granițelor și consider că nu este neapărat treaba Ministerului de Externe, să se ocupe special de aceste chestiuni”, spune Rareș Bogdan.

„Sunt discuții legate de cota unică la care PNL nu are cum să renunțe, pentru că asta este folosofia noastră economico-bugetară. Cei de la PSD au anunțat cotă progresivă. La fel, chestiuni care țin de egalitarism. Sunt chestiuni ideologice. (…)Trebuie văzut, chestiunile de egalitarism țin de o altă perioadă, țin de comunism, noi trebuie să gândim extrem de clar, să avem grijă de nevoiași, dar să sprijinim mediul de afaceri”, spune Rareș Bogdan.

„Trebuie să continuăm Măsura 2 și 3. Trebuie să revenim la Măsura 3, care a fost blocată de fostul ministru Năsui, pentru că acolo erau 29.000 de firme care urmau să primească 150.000 de euro ajutor pentru perioada COVID”, a declarat Rareș Bogdan, la Parlament.

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat miercuri, după prima zi de negociere pe programul de guvernare cu PSD, că liberalii nu sunt de acord cu impozitarea marilor averi, măsură propusă de social democrați. De asemenea, Cîțu spune că PNL este de acord cu creșterea de pensii, salarii și alocații, dar toate aceste majorări trebuie să fie făcute în contextul deficitului bugetar.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *