Nicolae Ciucă ar putea deveni președintele României, crede liderul PNL Rareș Bogdan, cu condiția ca România să iasă bine din criza energetică de peste iarnă. Actualul premier este o opțiune serioasă a partidului, dar nu singura, atrage atenția prim-vicepreședintele partidului.
„Pot să asigur că are tot sprijinul PNL, care e în spatele dânsului. Dacă va fi cel mai bine poziționat și își va dori, și vom avea o confruntare prezidențială stânga – dreapta sau cu AUR, USR, alți candidați, PNL mizează inclusiv pe domnul Nicolae Ciucă. Dar nu este singura opțiune” , a afirmat Rareș Bogdan, potrivit PsNews.
Potrivit europarlamentarului, PNL va alege candidatul la prezidențiale în funcție de încrederea de care se bucură candidatul și de modalitatea de relaționare pe plan intern și internațional. Prim-vicepreședinte PNL este de părere că Nicolae Ciucă are toate șansele de a câștiga președinția țării dacă reușește să treacă cu bine peste iarna aceasta și va ține Guvernul într-o situație de stabilitate până în luna mai 2022.
„Este simplu. În funcție de încrederea de care se bucură, de profilul candidatului, de modalitatea în care relaționează și internațional, și intern. Dacă Nicolae Ciucă trece iarna cu bine, și prin furtuna care se apropie, și scoate acest Guvern și România într-o situație de stabilitate în aprilie-mai, se înscrie fără nicio problemă la prima șansă de a cuceri președinția, de la mare distanță” , susține Rareș Bogdan.
PSD va avea candidat propriu
Întrebat dacă există posibilitatea ca PSD să susțină la alegerile prezidențiale candidatul PNL, Rareș Bogdan este de părere că social-democrații nu vor renunța la alegerile prezidențiale. „Nu cred că PSD va renunța. PSD are un activ numeros, oaste serioasă, care vine din spate și pune presiune. Deci, cu siguranță, PSD va avea candidat la președinție”, crede prim-vicepreședintele PNL.
De asemenea, europarlamentarul susține că în turul doi ar putea ajunge candidații din partea PNL și PSD, iar bătălia va fi una extrem de strânsă. „Sunt convins că vom putea avea o dezbatere de idei, nu vom avea păruială de tip 2004 sau 2014. Cred că vom fi scuturați serios și țintuiți din alte părți, de pe extreme. Chiar dacă în turul doi vor ajunge candidatul PNL și candidatul PSD, bătălia până acolo va fi extrem de cruntă, dominată de agresivitate verbală”, a mai spus Rareș Bogdan.