joi, septembrie 18, 2025
18.7 C
București

Rareș Bogdan, scenariu de ultimă oră dacă moţiunea de cenzură trece și Guvernul Cîțu pică

Rareș Bogdan susține că dacă moţiunea de cenzură trece, ”jocul e la preşedinte”. Întrebat dacă Iohannis îl va desemna pe Cîţu premier, prim-vicepreşedintele PNL se declară ”absolut convins” că acest lucru se va întâmpla şi prezintă și un scenariu conform căruia un alt premier nominalizat de liberali fie demisionează, fie nu este învestit prin vot.

”Jocul e la preşedinte. După cum ştiţi, sistemul constituţional românesc, chiar dacă nu e un sistem pur prezidenţial, după model francez sau american, este un semi-prezidenţial în care rolul preşedintelui este extrem de important. (…) Aici, preşedintele are câteva roluri esenţiale, iar unul dintre rolurile cele mai importante ale preşedintelui în sistemul constituţional românesc este exact desemnarea premieruluivine în faţa domniei sale”, a afirmat Rareş Bogdan duminică, la Prima Tv.
Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna pe Florin Cîţu prim ministru în situaţia în care Guvernul va cădea în urma moţiunii de cenzură, prim-vicepreşedintele PNL Rareș Bogdan a răspuns:
”Sunt absolut convins, ştiu şi de prevederea de la Curtea Constituţională, care este interpretabilă. Eventual, dacă considerăm decizia dată în 2020 ca fiind una interpretată în sensul spuselor dumneavoastră (în sensul în care premierul care conduce guvernul demis prin moţiune de cenzură nu mai poate fi nominalizat – n.r) deşi există o altă interpretare, pe care ne-a prezentat-o domnul Zegrean, cu siguranţă putem merge pe un premier din interiorul cabinetului care sau să demisioneze, sau să nu primească votul de investitură. Dar alegerea noastră pentru a fi premier pe scurtă, medie şi lungă durată este Florin Cîţu”, a mai spus Rareș Bogdan.
„Noi nu avem o altă opţiune. Oricine speculează alte opţiuni, sunt strict din dorinţa de a face scenarii politice. Nu. Noi mergem pe Florin Cîţu şi pe el îl vom susţine şi cu el vom traversa această perioadă. Veţi vedea”, a adăugat Rareş Bogdan.
Întrebat dacă el este cel care ar putea fi premierul desemnat în locul actualului prim ministru, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns că pentru actuala situaţie a României Florin Cîţu este ”cea mai potrivită persoană”. El exclude orice altă propunere, în afară de Florin Cîţu, care să conducă guvernul.
”Eu îmi voi folosi toată influenţa şi capacitatea pentru a strânge o majoritate parlamentară alături de domnia sa, lui Florin Cîţu”, mai spune eurodeputatul Rareș Bogdan.
author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anunțul Primăriei Sectorului 4 după descoperirea construcției vechi de sub Planșeul Unirii. Au intervenit arheologii

Arheologii intervin în lucrările de la Planșeul Unirii din...

Olguța Vasilescu, după consultările privind reforma administrației locale: Ministerul Dezvoltării propune reducerea a 13.000 de posturi

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri, după...

Putin continuă războiul în Ucraina: Demisia lui Dmitri Kozak, un semnal clar al refuzului de pace, conform ISW

Vladimir Putin pare hotărât să prelungească conflictul din Ucraina,...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine