Ultimele știri

Actualitate

Anchete

marți, iunie 10, 2025
19.8 C
București

RCA-ul se scumpește masiv, după ce asigurătorii vor fi obligați să plătească o taxă. Tot de la falimentul Euroins ni se trage

Polițele RCA s-ar putea scumpi masiv, în ciuda plafonării anunțate de Guvern. Scumpirea va fi de cel puțin 20%, generată în primă fază de falimentul Euroins.

Asigurătorilor le va fi impusă, prin lege, o contribuție specială la Fondul de Garantare a Asiguraților pentru ca acesta să facă față falimentului Euroins. Această taxă se va regăsi însă în prețul final al polițelor RCA, astfel că povara va fi suportată tot de către șoferi.

Pentru ca Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) să facă față șocului falimentului companiei Euroins, Parlamentul vrea să schimbe rapid legislația pentru a atrage bani în conturile instituției care are de plătit sute de milioane de euro, dar toate aceste modificări vor avea în final un singur efect, și anume majorarea tarifelor RCA, susțin surse din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), transmite B1TV.

Potrivit proiectului legislativ, FGA va putea percepe o contribuție specială percepută de la asigurători, în cazul în care Fondul gestionează situații de insolvență pentru care se estimează că se vor plăti sume care depășesc disponibilitățile.

Aceste contribuții speciale ce urmează a fi plătite de asigurători, în situații excepționale, contribuții ce au caracter temporar, sunt colectate de Fond cu titlu de împrumut și urmează a fi restituire pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege.

„În cel mai optimist caz, creșterea va fi de 20%. În teorie, după ce FGA achită toate despăgubirile, ar trebui treptat să restituie banii împrumutați de la firmele de asigurări și, drept urmare, să scadă prețul RCA. Dar cunoașteți în România ca un comerciant să scadă prețul unui produs ca urmare a reducerii unor taxe percepute de statul român? Eu nu îmi amintesc“, au declarat sursele citate.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

“Occidentul a căzut” / Andrew Tate face apologia României “rasiste și omogene”

Andrew Tate, controversatul influencer britanic, a postat, pe platforma...

Cristoiu avertizează: Nu va trece mult timp și îl vom regreta pe Klaus Iohannis

Ion Cristoiu este de părere că, în curând, românii...

Andrew Tate a dat petrecere la Brukenthal, în Sibiu. Invitații s-au distrat printre artefacte în curtea unui muzeu

Andrew Tate, milionarul britanic acuzat de proxenetism, a organizat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine