Reacția Laurei Codruța Kovesi după ce decizia favorabilă de la CEDO a devenit publică a explicat demersul său, care s-a vrut o asigurare că niciun alt procuror nu va fi înlăturat din funcție printr-o decizie politică. Decizia CEDO clarifică, în primul rând, o chestiune de principiu legată de independența procurorilor și, implicit, a sistemului judiciar, a explicat Kovesi.

Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului au ajuns la concluzia că demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă. Kovesi a explicat pentru publicația online Biziday că ea a făcut acest demers pentru a le fi de folos procurorilor pentru viitor, dar și pentru a stopa o putere discreționară a ministrului Justiției.

„Această decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) clarifică, în primul rând, o chestiune de principiu legată de independența procurorilor și, implicit, a sistemului judiciar, dar mai sunt și alte lucruri pe care le lămurește.

Decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a atribuit o putere discreționară ministrului justiției de a revoca un procuror cu funcție de conducere, fiind anulată în acest fel orice protecție a magistraților contra arbitrariului deciziilor politice, iar, pe de altă parte, a înlăturat posibilitatea atacării efective a unei decizii de revocare, deși aceasta afectează un drept fundamental al persoanei.

Atunci când am introdus acțiunea la CEDO am declarat că ”doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicării unei astfel de proceduri abuzive și altor procurori cu funcții de conducere, întrucât decizia Curții Constituționale poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deține o funcție de conducere în Ministerul Public.”, a spus Laura Codruța Kovesi.

„Persoanele nu ar trebui să fie subiect al deciziilor Curților Constituționale, ci doar principiile. Ceea ce stabilește CEDO este că persoanele trebuie să aibă întotdeauna dreptul și posibilitatea reală de a ataca o decizie de revocare în fața unei instanțe de judecată.

Hotărârea CEDO constată că procedura ad hoc prin care s-a decis revocarea mea a fost lipsită de legitimitate. Ar trebui să medităm cu privire la faptul că, într-un stat european, procedura care a condus la decizia de revocare a procurorului-șef al DNA a fost realizată cu încălcarea drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare” a mai explicat Kovesi.

Îndepărarea Laurei Codruța Kovesi a fost o încercare de descurajare a luptei împotriva corupției, a remarcat ea.

„Știm cu toții că revocarea mea a făcut parte dintr-o campanie de intimidare a sistemului judiciar, în încercarea de a descuraja lupta împotriva corupției. Totodată, CEDO motivează că revocarea din funcția de procuror șef a avut un ”efect de descurajare”, în sensul că ”ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători ca pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar.”

Așa cum și hotărârea CEDO menționează ”se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *