RE:START
Partidul RE:START ROMÂNIA a transmis astăzi această scrisoare deschisă premierului României. Ne interesează binele, sănătatea și siguranța populației și a mediului de afaceri din România, motiv pentru care am propus aceste măsuri, aplicate cu succes și în alte țări.

Domnului Ludovic Orban, Prim-ministrul României
Guvernul României
SCRISOARE DESCHISĂ
Stimate domnule Prim-ministru,
Dată fiind seriozitatea crizei sanitare cauzate de pandemia COVID – 19, precum și dezechilibrele economice care se estimează a fi generate de măsurile de limitare a extinderii numărului de persoane infectate, partidul RE:START ROMÂNIA vă solicită un pachet de măsuri menite să protejeze atât populația, cât și mediul de afaceri, măsuri care trebuie incluse în proiectul de rectificare bugetară care se află  în lucru.
Astfel, solicităm:
1. alocarea unui pachet  financiar de 1,5 miliarde de Euro pentru următoarele:
1.1. Sprijinirea populației prin stoparea/amânarea plăților ratelor bancare pentru creditele personale și imobiliare ale persoanelor disponibilizate (temporar sau permanent).
1.2. sprijinirea mediului românesc de afaceri prin:
🔘 Amânarea plății contribuțiilor sociale pentru angajați în domeniile afectate;
🔘 Crearea posibilității de amânare a plății taxelor și impozitelor, fără penalități;
🔘 Accesul rapid la împrumuturi garantate guvernamental pentru companiile lovite de criză –
🔘 Posibilitatea disponibilizării/suspendării temporare a angajaților cu obligația statului de preluare a 80% din cuantumul drepturilor salariale.
Totodată, estimăm necesitatea unor măsuri sociale care să reducă impactul răspândirii virusului, cum sunt:
🔘 Închiderea imediată a magazinelor, cu excepția supermarketurilor și a magazinelor alimentare, farmaciilor, băncilor, serviciilor poștale și a benzinăriilor;
🔘 Impunerea închiderii restaurantelor și barurilor la ora 15.00, cu excepția serviciilor de livrare la domiciliu achitate online;
🔘 Pregătirea unor spitale de campanie care să aibă posibilitatea de tratare a unui număr mare de persoane infectate – Romexpo poate asigura spațiu pentru 1000 de paturi;
🔘 Realizarea unui portal guvernamental online în care să fie prezentate informații relevante verificate și statistici actualizate;
🔘 Achiziționarea imediată a 1 milion de teste pentru screening-ul populației.
Partidul RE:START ROMÂNIA consideră esențial ca Executivul să își concentreze în prezent toate eforturile pentru protejarea populației și pentru reducerea impactului economic al acestei crize asupra mediului de afaceri românesc.
Vom urmări cu interes strategia noului Guvern de gestionare a situației actuale și rămânem implicați activ în procesul de identificare a soluțiilor punctuale care să limiteze efectele negative ale pandemiei.
Cu respect,
Partidul RE:START ROMÂNIA

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *