Restaurantele rămân deschise peste 6 la mie, a spus premierul Florin Cîțu, după ce a plecat urechea la rugămințile industriei Horeca. Actele normative în vigoare vor fi modificate ca acestea să nu se mai închidă la depășirea valorii de incidență de 6 la mie, cu condiția să primească numai persoane vaccinate, cu certificat verde, și să aibă întreg personalul vaccinat.
Restaurantele rămân deschise, Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că i-a transmis secretarului de stat Raed Arafat, șeful DSU, să modifice hotărârea CNSU astfel încât activitățile economice din HoReCa să poată să rămână deschise indiferent de incidență, transmite B1TV.
„Deja am cerut domnului Raed Arafat să modifice hotărârea CNSU, astăzi s-ar putea să avem un CNSU, prin care să permitem activităților economice de acest gen, în special în HoReCa, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și pentru persoanele vaccinate indiferent de rata de incidență. Dacă e pentru persoanele vaccinate, persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant dacă și cei de acolo sunt vaccinați. Nu trebuie să îi penalizăm pe cei care sunt vaccinați și acesta este un principiu de la care nu vreau să mă dau la o parte”, a precizat premierul.
Întrebat ce activități economice mai vizează hotărârea, Florin Cîțu a explicat: „Vom vedea ce propuneri mai sunt, deocamdată HoReCa au fost cei care au solicitat acest lucru”.
Declarația sa vine în contextul în care atât în București, cât și în municipiul Cluj-Napoca, rata de infectare a depășit oficial pragul de 6 la mia de locuitori.
Ultimele date arată că la nivel național sunt vaccinate cu schemă completă mai bine de 5,35 milioane de persoane.
Miercuri au fost raportate 10.826 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2. Potrivit autorităților, în secțiile de Terapie Intensivă din unitățile sanitare de profil sunt internați 1.320 de pacienți cu COVID-19, printre care și 20 de minori.