Adunarea Generală a ONU a adoptat un proiect de rezoluție care îndeamnă la încetarea imediată a focului în Fâșia Gaza.
Zece țări, printre care SUA, Israel și Austria, au votat împotriva acestei rezoluții, în timp ce 23 de țări, inclusiv Marea Britanie, Germania, Italia, Ucraina și România, s-au abținut. SUA au propus un amendament care viza condamnarea acțiunilor grupării palestiniene Hamas, iar Austria a propus clarificarea faptului că ostaticii sunt ținuți de Hamas și alte grupuri. Ambele propuneri au fost respinse, iar rezoluția a fost adoptată cu 153 de voturi pentru.
Prin rezoluție, țările semnatare își exprimă îngrijorarea față de situația umanitară din Fâșia Gaza și subliniază necesitatea protejării populației civile conform dreptului internațional umanitar.
În octombrie, Adunarea Generală a votat în favoarea unui proiect de rezoluție care cere „un armistițiu umanitar imediat, durabil și susținut, care să conducă la încetarea ostilităților”, cu 121 de țări în favoarea și 14 țări împotrivă – inclusiv SUA – și 44 abținându-se, trasmite B1TV.
Rezoluțiile Adunării Generale a ONU nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.
Proiectul de rezoluție a cerut, de asemenea, „eliberarea imediată și necondiționată” a tuturor ostaticilor, precum și asigurarea accesului umanitar.