Riscul de deces din cauza COVID este crescut în cazul în care în organism este prezentă o anume genă, care dublează riscul dezvoltării insuficienței respiratorii, au descoperit cercetătorii de la Oxford, iar acest lucru ar explica de ce anumite grupuri etnice sunt mai afectate de boală comparativ cu altele.
Gena care dublează riscul de deces din cauza COVID-19 a fost descoperită de cercetătorii de la Oxford, relatează B1TV.
Savanții universității britanice au descoperit că o versiune considerată mai „periculoasă” a genei împiedică plămânii să dea virusului un răspuns pe măsură. Circa 60% dintre persoanele cu origini sud-asiatice poartă această versiune a genei, față de doar 15% dintre persoanele cu rădăcini europene, arată un studiu publicat în această săptămână.
Aceste date ar putea explica într-o oarecare măsură de ce în anumite comunități și cu precădere pe subcontinentul indian au fost înregistrate rate mai mari de spitalizare și de deces. Autorii studiului spun, totuși, că această genă nu justifică pe deplin situația, fiind vorba și de factori economici, ori factori sociali.
Riscul de deces din cauza COVID determinat de gena LZTFL1. Autorii cercetării mai spun că persoanele care poartă gena respectivă, cunoscută drept LZTFL1, ar beneficia în mod special de vaccinare. În plus, aceste studii ridică posibilitatea dezvoltării unor tratamente special dedicate pacienților cu această genă.
Asta „arată că modul în care răspunde plămânul la infecție este esențial”, spune Jamies Davies, unul dintre autorii studiului. „Acest lucru este important pentru că majoritatea tratamentelor s-au concentrat pe a schimba modul în care reacționează sistemul imunitar la virus”, a continuat el.
Davies și colegii săi au descoperit gena folosind inteligența artificială și o tehnologie moleculară de ultimă oră.
Descoperirea făcută de cercetătorii de la Oxford vine în contextul în care Europa și Asia Centrală sunt iarăși epicentrul pandemiei, potrivit directorului regional al OMS, care spune că în regiune ar putea fi înregistrate încă 500.000 de decese COVID-19 până la 1 februarie, având în vedere, printre altele, rata scăzută de vaccinare. La creșterea numărului de îmbolnăvire contribuie și venirea sezonului de iarnă, faptul că lumea nu prea folosește mască, precum și răspândirea variantei Delta, a atras atenția dr. Hans Kluge.