Primăria Galați vrea o roată panoramică de 36 de metri înălțime pe malul Dunării, în Parcul Turn TV. Primăria urmează să investească peste 3 milioane de euro pentru modernizarea Parcul de la Turnul de Televiziune.
Pentru implementarea proiectului sunt prevăzute lucrări ce vizează: reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale, reamenajarea spațiilor verzi, cu sistem automatizat de irigații, reabilitarea împrejmuirii și modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă. Precum și: amenajarea locurilor de odihnă, recreere și socializare, înlocuirea mobilierului urban, instalarea echipamentelor specifice pentru terenul multisport, echipamentelor fitness și a echipamentelor pentru locurile de joacă, amenajarea pistei pentru bicicliști, amenajarea unui teren pentru sport si fitness.
O noutate pentru Parcul Turn TV este amenajarea unui teren de sport și fitness în aer liber, dotat cu echipamentele necesare. Noile atracții ale parcului vor fi: un luciu de apă cu pasarelă pietonală, o fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului și montarea unei roţi panoramice cu înălțimea de 36 de metri. Suprafața totală a Parcului Turn TV este de 17.073 mp, din care: spațiu verde – 13.647 mp, platformă roată panoramică – 160 mp, teren multisport în aer liber – 420 mp, teren fitness – 35 mp, luciu de apă cu pasarelă pietonală – 224 mp, chioșc din lemn pentru recreere – 28 mp, foișor din lemn pentru odihnă și socializare – 28 mp.
Valoarea totală a investiției este de 15,5 milioane de lei, cu TVA, adică 3,2 milioane de euro. Finanțarea proiectului se va realiza din fonduri bugetare alocate de Primăria Municipiului Galați. Durata contractului este de 15 luni, din care 3luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.
Leave a comment